m-ai copleșit cu iarna ta ehei
mă mângâie
cu zvon de ghiocei
pe lângă sobă m-ai ținut la foc
cu pruncii și strămoșii
la un loc
și vine ceasul vremea s-a-mplinit
de-acum sunt copt
gustos și rumenit
obrajii-mi ard din mine sar scântei
pun peste hău aminul
și mă-nchei
71 de ganduri 
Dacă vrei să-ți iei, din nou, Adio de la scris, nu cred că faci bine. Sunt momente în care cuvintele trebuie așternute, ca să nu putrezească în noi, terminându-ne definitiv.
sunt foarte obosit si ma intreb daca nu e de vina si prezenta mea pe propriul blog. nu cer aplauze ci pur si simplu exista o lipsa de coerenta in propria mea viata care ma face sa mi-o recapitulez sa vad: nu mi-ar fi mai bine daca m-as da la fund. mi-a fost bine cu voi doar ca imi pare ca ma sanctioneaza viata reala. oricum daca ma retrag o fac asa de propotol. ma dau in spate ca si cum as spune: „Lady first!” 😉
Cred că oboseală E cu și fără blog, când e să fie. Dar dacă viața reală are de suferit, atunci…
Oricum ar fi, eu îți doresc sănătate!
sarut mana
Pe mine propriul scris ma ajuta enorm mai ales cand ma recitesc. Abia la recitire imi dau seama ce am exagerat, cat de tare, cum ar fi fost mai bine sa procedez si cum as putea proceda intr.o situatie asemanatoare (intotdeauna apar, nu scapam asa usor fara sa punem in practica ce invatam), cum ar fi trebuit sa ii privesc pe ceilalti actori in evenimentul acela… Si, foarte important, cum as putea sa ma simt daca mi s.ar intampla acum toate alea. Si, la fel de important, ce simt acum fata de mine cea de atunci.. Inveti o multime de lucruri. Poate ca astea nici nu sunt toate pe care le poti gandi si simti la recitire. Aici depinde de fiecare. Dar eu am simtit de multe ori ca recitirea (facuta bine) ne ajuta sa crestem…
Ai inteles deci ce te incurajez.. 🙂