Nu am intalnit om pierdut de tot.
Mantuirea lui Dumnezeu e atat de mare incat pe toti ne incape.
Calea lui Dumnezeu e ingusta: se cuprinde in largimea oricarui drum.
Nu am intalnit om pierdut de tot.
Mantuirea lui Dumnezeu e atat de mare incat pe toti ne incape.
Calea lui Dumnezeu e ingusta: se cuprinde in largimea oricarui drum.
Pârâșul stă la dreapta mea mereu
așa mă-mpacă el
cu Dumnezeu
Mă-mpunge și mă-mpinge spre cântare
să am un zeu
din ce în ce mai mare
Mă judecă mă scoate vinovat
ca pe un dinte putred
și stricat
Mă lasă să-mi cerșesc mila departe
dintr-un alt loc
de dincolo de moarte
Mi-ai dat un început și un sfârșit
să fiu o viață-ntreagă
fericit
Și rădăcini robuste rămurele
să crească-n muguri
visurile mele
Pe căi bătătorite prin văzduh
m-ai dus și-apoi
m-ai îndesat cu duh
Minute-n ceas și zile-n săptămână
pe toate mi le-ai pus
la îndemână
Cica despre oi sarbii spun: „Doar sa se ingrase si atunci pascutul trece pe locul doi.”
Un proverb crestin din Evul Mediu: „Cel ce Il cauta pe Dumnezeu, Il ofenseaza pe Dumnezeu.”
Fara Dumnezeu nici peste prag, cu Dumnezeu si peste mare.
Și strig la cer de parcă de-aș striga
se mângâie ceva
din rana mea
Și cade-n țăndări cerul sfâșiat
și mi se pune-n față
pe urlat
Și plânge de sughițuri întrerupt
în jalea lui mă rog
și mă mai lupt
N-am loc destul sub soare
pe pământ
că-s rupt din cer din stele făcut sunt
Și-am să răsar odată-n
steaua mea
cu aer dulce sfânt de acadea
Și am să plâng de dor
să mai fi fost
o zi de rugăciune și de post
O zi de trudă-ntreagă
printre voi
urmași sărmani cu-un munte de nevoi
Tati, azi noapte am visat asa de parca era un film lung de aproape cinci ore. De fapt nu era film, ci doar lung.
M-ai făptuit cu drag
m-ai rânduit
ești vrednic de temut și de iubit
Pe lume m-ai adus
ca pe un fiu
născut fără să vreau fără să știu
Ai spus să fiu
m-am pomenit că sunt
silabă-articulată în cuvânt
Ca-ntr-o minune
fără de sfârșit
ești vrednic de temut și de iubit
Dumnezeu a ales intre semintiile lui Israel pe a lui Levi ca sa fie preoti celorlati. Dumnezeu a ales poporul evreu sa fie un neam de preoti celorlalte popoare.
Dumnezeu ti-a dat frati ca sa inveti exersand pe ei iubirea. Si ti i-a dat pe ceilalti, inclusiv pe vrasmasi, deci si pe mine, si lumea in general pentru a trece de pe ciorna pe curat cele invatate in particular.
Dumnezeu lucreaza cu icoane cu pilde pentru ca are de spus o poveste adevarata si din umbra lucrurilor de acum vrea sa te scoata la lumina cea adevarata.
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid cu mintea
tainele
ce le intalnesc in cale-mi…”
Pe mine tainele lumii nu ma faulteaza, nu ma amagesc (zic eu), ci ma leagana ca o maica.
Pentru mine toate icoanele inchipuiesc.
Nu vad in ele decat usi: nu ne ramane decat sa trecem prin ele si daca tot am capatat trecere de ce am mai fi suparati: ce altceva ne-am fi dorit?
Si botezul asta mantuitor fara care nici credinta nu poate lucra tot o icoana e. Icoana plange abia cand vede fapte vrednice de pocainta si inimile copiilor si ale parintilor intorcandu-se unele catre altele. In rest pana si botezul ajunge de jale, o „nazbatie teologica”, un scandal eclesial, o fantasma.
Daca icoana asta inchipuitoare mantuie celorlalte ce le lipseste sa slujeasca mantuirii noastre?
Buna se inchipuia cand isi facea poza si se pieptana in „cotatoare”. Mie asa mi se pare ca toate oglinzile au chip intunecos, ceea ce nu ar trebui sa ne impiedice sa traim ca fii ai luminii.
Pe mine nu ma mira deloc ca maica Domnului plange in icoana cu lacrimi de mir. Nu adauga nimic credintei mele si nici nu mi-o imputineaza. As spune totusi ca sporeste taina careia m-am facut partas.
Și mă ridici din somn
și-n vânt mă cerni
mai mult mă-mprăștii mai puțin m-așterni
Și mă închegi
în zorii lumii Tale
ca inima să-Ți cânte osanale
Să-Ți ducă pomenirea
mai departe
spre alt zenit în cârcă să Te poarte
Ești bun și plin de har
și ești milos
de parc-ai fi Iisus și eu Hristos
Eu nu Te iau de gând nu Te știu încă
și mi se face boala
mai adâncă
Am Tată-n cer dar inima orfană
și chinul mi se-ascute
taie-n rană
Și strig și nu Te-aud și mă intrigă
că n-aud vocea mea
care Te strigă
Asta m-a palit azi ca un fulger:
https://www.youtube.com/watch?v=UPRMzwR8s24
Si imi amintesc de vorba unui prieten: „Se mistuie in mine traznetul Tau.”
Pe voi nu va tuna uneori launtrul ca de niste bubuituri?
„De ce se tulbura Neamurile?”
Stiu ca voi avea parte de o odihna ca a dreptilor. Nu altceva cer de la Dumnezeu. Voi sa nu ma urmariti pe mine, ci pacea, bucuria si curatia de inima fara care nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu. Pentru ca le aveti de asta va si scriu, iubitilor.
Apropo, sa va intreb ceva: daca dragostea abia isi afla calea, lipsa ei ce ar putea gasi?!
Vedeti? De aceea chem eu pe sfinti in ajutor.
Prin lumina Ta vedem luminitele pe care le-ai aprins in fiecare om venit pe lume. Daca am marturisi altcumva am pacatui impotriva Duhului Sfant ca si cum nu ar fi fost dat. Dar adevarul este ca prin lumina Ta vedem pana si beznele celorlalti si iata ca intunericul lor nu mai este intunecos pentru noi. Am dezlegat nu doar taina evlaviei ci si taina faradelegii si nu suntem in nestiinta de lucrarile vrasmasului nostru. Dimpotriva ca o ciuma ii consumam maruntaiele. „Am gasit pe omul acesta care este o ciuma!” Prin lumina Ta stralucesc stelele-n cer si ochii iubitei mele.
Atat de mult a tinut Dumnezeu la libertatea noastra incat ca sa ne-o daruiasca si-a asumat suferinta pe care nu o merita si iata surpriza: durerea Isi innobileaza Dumnezeul.
Banuiesc ca Adevarul elibereaza pe om suficient cat sa ii permita sa fie chiar si budist si eretic si ticalos pana isi afla drumul bun riscandu-si pana si viata in numele iubirii.
Imi da de gandit felul in care la sfarsitul unui program bisericesc mi se spune ca „sunt liber” ca si cum in tot timpul liturghia in loc sa ma scoata la loc larg m-a tinut intemnitat.
Cu duhu-n mine
aspru chinuit
mă vezi mai drept și mai neprihănit
Și mâna Ta mă mână
mă adună
prin foc să fim prin ape împreună
Plecat în moarte-n cruce
agățat
mă-nalți și Tu cum eu Te-am înălțat
Cu sufletul ieșit
pe dinafară
tot mai puțin începe să mă doară
E vai de bătrânețea mea bolnavă
și-amar în somn
de parc-aș bea otravă
Și mă deștept din visurile mele
la cântecelul
unei păsărele
Puterile mă lasă-mi sunt puține
și uit să înverzesc
și uit de mine
Cu părul alb cu vin nou stors cu pâine
în inimă îmi vii
atunci Bătrâne
În mână maicii Tale
mă așez
fie că dorm și fie că veghez
Și nu mă înspăimântă
urâciuni
cu dulci mă ține-n brațe rugăciuni
Și ține steaua-aprinsă-n
calea ei
să-mi vină-n poartă magi păstori cu miei
Mai bun e vinul
roadele mai noi
mai jucăușă nunta mai în toi
n-am să ating
mare păcat înaltul
că nu mă salt de pe-un picior pe altul
nu mă inspiră
vai de mine duhul
care-a umplut cu zbor de sfinți văzduhul
nu am să fiu
făptură caldă vie
fără priveghi cu beznă-n insomnie
și nu îmi umple
liniștea bogată
cărarea vieții jalnic înșelată
pe o părere
de cenusă șed
blândeților tăcute nu mă-ncred
mă lasă rece
putred și bolnav
din om mă fac neom din liber sclav
mă-nproașcă cu ocară
cu blestem
de liniștea fățarnică mă tem
baricadată
inima în ea
se dintr-un chin într-altul prăpădea
Geneza 49: 5-7
mi-i prăbușită culmea
ce am fost
n-ai loc în piept de-odihnă de-adăpost
în van mi te închini
în van mă rogi
în urmă las și taurii ologi
nu mai striga tăcut
nu te aud
sunt tot văpăi un foc vulgar și crud
în apa clocotită
de mânii
ți-s pielea arsă căile pustii
mă-mpart în supărări
mă risipesc
și ramurile-abia-mi înmuguresc
livezi de portocali
și de lămâi
întoarcere la dragostea dintâi
pe vârf de munte
soare și măriri
părtaș cu greu dumnezeieștii firi
boare de vânt
în aerul sărat
cuvânt de adevăr adevărat
un univers întreg
și un pitic
puține împlinesc mai multe stric
nu m-aș sui
din hăul ticălos
de n-ai avea Tu suflet credincios
de nu m-ai fi mutat
cu sfinții-n lavră
n-aș îmblânzi în piept flămânda javră
m-aș ofili din mers
și aș tot plânge
de nu m-ai îmbia cu cărni și sânge
și m-aș sfârși
atins de nebunie
de n-ai fi vrut ființa mea să fie
în jugul meu rupt
osteneala
îmi biruie moartea greșeala
de mijloc mă ia
de picioare
m-aruncă în somn și în mare
mă surpă în gol
și-n țărână
și tandru m-apucă de mână
în truda mea
firea se-nchină
cu fața întoarsă-n lumină
cu ochi absent
și cu urechea lipsă
m-apropii de cuprins de-apocalipsă
cerul în piept mi-a explodat
surcele-s
în urma mea din gândurile mele
trec în revistă vii și morți
decorul
așa-mi surâde mie viitorul
să nu cad tot grămadă
și de-a valma
de păr mă prinde-atinge-mă cu palma
n-am unde-ngenunchea la rugăciune
mă fugărești
ca pe-o sălbăticiune
prin văgăuni m-arunci și pe coclauri
în colți de fiare-n
gheare de balauri
m-azvârli-n hău și cazi din cer cu stele
cu crivăț dai
în liniștile mele
îmbraci cu iarnă biata mea greșeală
de parcă-i zi de har
și primeneală
„Să nu ne răzbunați!” – Mircea Vulcănescu
prin strunga
dintre dinții sfărâmați
trec mieii-abia născuți înjunghiați
în numele Tău
sfânt și minunat
ies ca-n imaș sărmanii la tăiat
ning pe zăpezi
cu chipul lung oval
se leapădă de sine matinal
mai strigă din pământ
și-atâta vor
să nu răzbuni nicicând sângele lor
spaimele tale
lacrimi în vale
floare de gheață
formă de viață
piatră de moară
duh să mă doară
botul de vită
înțepenită
cuie și cruce
golgotă dulce
prea mult am chinuit
prea m-a durut
n-aș mai lua-o iar de la-nceput
din nou nu m-aș mai naște
fraged prunc
în somn adânc mai bine mă arunc
și-acum în umbra Lui
la adăpost
aș fi nerăsărit să nu fi fost
m-a pus sub cruce
pradă printre vii
să luminez prin beznă să învii
îndrăgostit de somn
dorm pe podea
în spate-mi crește-ntruna crucea grea
batjocura
blestemul dureros
mi se lipesc de piele și de os
prădat de hoți
lipsit de mângâieri
mă zăvorăsc în rugă și-n tăceri
în răni înăbușesc
oftatul meu
să înflorească-n ele Dumnezeu
nepricepuților pricepeți ce vă zic
oricât de prost aș fi
oricât de mic
oricât de slabă-i inima-n bătăi
am viață-n trupul
plin de vânătăi
în rana grea din piept de-ați îndrăzni
jalea s-ar duce
nu m-ar copleși
simt alb de îngeri altceva nimic
nepricepuților
pricepeți ce vă zic
Tati, opusul la „de consum” care este?
Economicos.
Noi bem lapte de economicos.
(Asta pentru ca am luat lapte si redus si 1+1 gratis.)
mă încovrig
cu trupul făcut ghem
în rana leprei mele nu mă tem
m-am răstignit
alături de Hristos
sunt mort nu simt nu văd nu am miros
umilă slugă
boală tu îmi pari
pe drumul drept mă țin genunchii tari
spălat de jale
curățit de chin
durerii sfințitoare mă închin
în casa Ta
m-așteaptă prin pridvoare
elanul apelor clocotitoare
la Tine sunt
cuvintele vieții
și-n asfințit toiagul bătrâneții
împrăștii pe pământ
sămânță vie
să-Ți dau din holda coaptă slavă Ție
Te-mbraci cu întuneric, Te-nvelești
râzi de dușmani
și-n morți Te-nveselești
cu grindini mistui cu cărbuni de foc
rupi legături
și miști munții din loc
Te mânii din iubire Te aprinzi
din iarbă faci podele
din brazi grinzi
și străluciri din Tine se răsfrâng
să pot atât
în liniște să plâng
„Pe cand va veni moartea
tu de mult iti vei fi trait
mortile toate…”
Va vorbesc de moarte pentru ca incerc sa mi-o imblanzesc.
Imi amintesc ca voi muri ca sa pacatuiesc mai putin.
Las moartea sa se ia la tranta cu viata pentru ca vreau sa imi fie paguba ca si castigul.
Moartea de care va vorbesc e o nunta mioritica, o odihna in care intra dreptii.
E si un somn adanc de pe urma caruia nu te poti decat intelepti, destepta adica.
Daca fericita e moartea celor iubiti de El, cine si-ar mai dori in felul asta sa fie fericit?
Mi se pare o taina a vietii sa te asezi in sicriu ca sfantul Antonie si sa spui impreuna cu Duhul: „Vino, Doamne!”
Sa stii trai e lucru mare, dar mai mare decat asta e sa stii muri (si la propriu si la figurat, adica in sens duhovnicesc).
în glasul Tău
răsună încăperi
de-adânci evlavii molcome tăceri
și văd cum se ridică-n buturugi
prin bârne și podele
fum de rugi
aud cum zburdă
pe altar viței
cum plânge piatra vie în moschei
la capătul de linii
moartea mea
să vină mă întreabă să mai stea
Homosexualitatea o pun pe seama promiscuitatii, a decadentei. O leg (si asa o si dezleg) de Sodoma si Gomora si destinul acestor orase.
Nu m-a deranjat apetitul exagerat (bulimia sexuala in situatia data) macar ca mie mi-a fost mereu motiv de spovada (de spalat rufe) dar nu stiu cum m-as fi suportat sa „deviez” suplimentar. Iertati-mi intervalele de referinta: sunt valorile mele normale. Vorba lui Bundy: „Nu ma urmati: si eu sunt pierdut!”
„Nu cei sanatosi au nevoie de doctori, ci cei bolnavi.” Toti insa ne-am nascut, vorba lui Sorescu, bolnavi de moarte. Nu merita efortul de a o demonstra.
„Cine ia foc in san fara sa se aprinda?”
Scris e: „ferice de cel cu pacatul acoperit” si „cei cu inima curata vad pe Dumnezeu”. Ma tem ca vin vremuri cand se va trai cu pacatul la vedere, cu procese de constiinta chinuite si ambigui.
De multa ori mi-am imaginat ca la judecata de apoi am putea invoca: „Doamne, iarta-ne si nu ne mai judeca ca deja ne-am judecat destul pe pamant! Acum n-am venit sa iti cerem o osanda in plus, ci doar miluire.”
Prieteniile dintre persoane de acelasi sex care pot avea valori (inclusiv emotionale) mai mari decat indragostitii sunt realitati ce nu sustin homosexualitatea.
Mi-a scris cineva: „Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.” (Exupery)
Si a adaugat:
„Poetul, ca și soldatul
nu are viață personală.
Viața lui personală
e praf și pulbere.” (Nichita Stănescu)
Asa m-a citit persoana asta ca imi venea sa o pup. Dar nu in sensul ala, ma intelegeti, nu?
Adevarul este ca homosexualitatea este un fapt dar nu o cale.
îmi dai un paznic
bun și iubitor
din multa rugăciune-a sfinților
nu stau cu ochii-n soare
după zei
mă sprijinesti cu duhul alor mei
cu vorbe dragi
cu săbii suliți lungi
vrășmașii prin pustiuri mi-i alungi
târziu când sufletul
cu-abia mi-l trag
cu-o inimă de mamă-mi ieși în prag
m-ai copleșit cu iarna ta ehei
mă mângâie
cu zvon de ghiocei
pe lângă sobă m-ai ținut la foc
cu pruncii și strămoșii
la un loc
și vine ceasul vremea s-a-mplinit
de-acum sunt copt
gustos și rumenit
obrajii-mi ard din mine sar scântei
pun peste hău aminul
și mă-nchei
am căpătat odihna-n ochii tăi
și punți prin munți
și trecere prin văi
mă uit la drumul greu plin de isprăvi
din slăvi îmi suie
calea-n alte slăvi
să nu mă uiți ca pe un pumn de praf
mă-nvăluie
cu dragoste-n cearșaf
mai dă-mi și pace-n noapte să adorm
pipernicit
pe brațul tău enorm
îmi cade umbra
inima-mi ia foc
mă usc în zarva lumii mă sufoc
duc ceru-n iad
duc iadu-n loc pustiu
și bat coclauri pe jumate viu
balaurii
cu răgete mă-nghit
mi se digeră visu-n burți de chit
de vai și-amar
mă subțiez sever
pustiul mi se-nalță până-n cer
și drumul drept
îmi tremură sub pași
m-ai apucat în veci să nu mă lași
Tu crezi în mine parc-aș fi un sfânt
făcut din cer
și din puțin pământ
mi-ai întărit picioarele pe drum
sunt cale-n ochii Tăi
nu praf și scrum
zidit în Templu printre cărămizi
tot Tu dărâmi
mă-nvii și mă ucizi
în hăul morții simt doar moțăieli
prin foc mă cureți
prin potop mă speli
ești bun ca pâinea caldă credincios
îmi curge mir din ochi
șofran din os
Tu cari pe umeri
crucea grea de lemn
cu semnul crucii Tale
mă însemn
cu patriarhi și-apostoli
mă adun
și degetele-n rana Ta
le pun
bate-n zig zag
un pui firav de vânt
Tu faci din cer
la iad pogorământ
și mă strămuți
în mări de liniști vii
și stânga mea și dreapta
mi le știi
Urmatorul eveniment este potopul care de fapt este anticiparea… corabia este Hristos.
Daca este cineva in Hristos supravietuieste potopului. Cum a fost in zilele lui Noe din nou va veni da?… Corabia este Hristos. Putem vorbi si despre asta sunt multe lucruri de spus aici dar este cert ca au inceput deja ploile celui de-al doilea potop ca pe scena lumii deja a aparut… cum se termina filmul cand incep sa apara scenaristul regizorul luminile deja a inceput sa apara sfarsitul filmului. …cine scapa de acest potop pe care si Domnul Hristos il anunta si zice „cum s-a intamplat in zilele lui Noe se va intampla din nou”. Corabia este Hristos. Daca este cine in Hristos are viitor daca nu aicea ramane.
Al patrulea eveniment care este turnul Babel este reversul Penticostului. Adica Rusaliile impart din nou limbile ca sa ii adune pe oameni pentru ca ei erau impartiti de a doua cadere. Adica limba in care a fost creat Universul cand a zis Dumnezeu: „Sa fie!” in aia se certa Adam cu Eva. Limba aia s-a pierdut la Babel. Intelegeti?
Ca Adam este invitat sa participe la fondul lexical. „Sa zica el…” Deci era un singur limbaj in cer si pe pamant care s-a pierdut la Babel si acest turn facut de sus in jos care este proiectul lui Dumnezeu. Pentru ca Babel nu s-a numit „incurcatura”. Ei cand au pus prima caramida n-au zis: „Hai sa construim o incurcatura!” Babelul se numea „poarta cerurilor”. Dar noi intram pe poarta asta dupa ce am fost scosi afara de un heruvim cu sabia invapaiata facem din caramida un esafodaj si asediem inapoi intram in Paradis si stam la masa cu Dumnezeu ca ne pricepem.
Ei, atunci are loc a doua cadere si se pierde acest mediu de comunicare care revine la Rusalii: limbajul esential. Despre asta vorbim cand ne intoarcem. (mai departe insa nu l-am inregistrat)
există undeva un drum cu sens
cu sens unic
rătăcirile tulbură până la turbare
înțelesurile
zarva lumii e o băutură amestecată
amețitoare
mă intimidează logica vieții
și-mi fură somnul
Tu cari pe umeri
cruce grea de lemn
mie-mi rămâne-n dar
doar amintirea
durerii Tale
cu care mă-nsemn
bate-n zig zag
bate un pui de vânt
din cele patru colțuri
ale lumii
Tu faci din cer
la iad pogorământ
și mă strămuți
în mări de liniști vii
nu știe stânga
dreapta mea pe unde
îmi e destul
că Tu deplin mă știi