Gand

Nu am intalnit om pierdut de tot.

Mantuirea lui Dumnezeu e atat de mare incat pe toti ne incape.

Calea lui Dumnezeu e ingusta: se cuprinde in largimea oricarui drum.

Așa mă-mpacă el cu Dumnezeu

Pârâșul stă la dreapta mea mereu
așa mă-mpacă el
cu Dumnezeu

Mă-mpunge și mă-mpinge spre cântare
să am un zeu
din ce în ce mai mare

Mă judecă mă scoate vinovat
ca pe un dinte putred
și stricat

Mă lasă să-mi cerșesc mila departe
dintr-un alt loc
de dincolo de moarte

Să crească-n muguri visurile mele

Mi-ai dat un început și un sfârșit
să fiu o viață-ntreagă
fericit

Și rădăcini robuste rămurele
să crească-n muguri
visurile mele

Pe căi bătătorite prin văzduh
m-ai dus și-apoi
m-ai îndesat cu duh

Minute-n ceas și zile-n săptămână
pe toate mi le-ai pus
la îndemână

Repere (3)

https://www.mp3mixsongs.com/dl/bH13eUiDhmo/keane-sovereign-light-caf%C3%A9.html

Trei proverbe

Cica despre oi sarbii spun: „Doar sa se ingrase si atunci pascutul trece pe locul doi.”

Un proverb crestin din Evul Mediu: „Cel ce Il cauta pe Dumnezeu, Il ofenseaza pe Dumnezeu.”

Fara Dumnezeu nici peste prag, cu Dumnezeu si peste mare.

 

 

În jalea lui mă rog și mă mai lupt

Și strig la cer de parcă de-aș striga
se mângâie ceva
din rana mea

Și cade-n țăndări cerul sfâșiat
și mi se pune-n față
pe urlat

Și plânge de sughițuri întrerupt
în jalea lui mă rog
și mă mai lupt

N-am loc destul sub soare pe pământ

N-am loc destul sub soare
pe pământ
că-s rupt din cer din stele făcut sunt

Și-am să răsar odată-n
steaua mea
cu aer dulce sfânt de acadea

Și am să plâng de dor
să mai fi fost
o zi de rugăciune și de post

O zi de trudă-ntreagă
printre voi
urmași sărmani cu-un munte de nevoi

Un film lung

Tati, azi noapte am visat asa de parca era un film lung de aproape cinci ore. De fapt nu era film, ci doar lung.

Ai spus să fiu m-am pomenit că sunt

M-ai făptuit cu drag
m-ai rânduit
ești vrednic de temut și de iubit

Pe lume m-ai adus
ca pe un fiu
născut fără să vreau fără să știu

Ai spus să fiu
m-am pomenit că sunt
silabă-articulată în cuvânt

Ca-ntr-o minune
fără de sfârșit
ești vrednic de temut și de iubit

Taina ce ma leagana

Dumnezeu a ales intre semintiile lui Israel pe a lui Levi ca sa fie preoti celorlati. Dumnezeu a ales poporul evreu sa fie un neam de preoti celorlalte popoare.

Dumnezeu ti-a dat frati ca sa inveti exersand pe ei iubirea. Si ti i-a dat pe ceilalti, inclusiv pe vrasmasi, deci si pe mine, si lumea in general pentru a trece de pe ciorna pe curat cele invatate in particular.

Dumnezeu lucreaza cu icoane cu pilde pentru ca are de spus o poveste adevarata si din umbra lucrurilor de acum vrea sa te scoata la lumina cea adevarata.

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid cu mintea
tainele
ce le intalnesc in cale-mi…”

Pe mine tainele lumii nu ma faulteaza, nu ma amagesc (zic eu), ci ma leagana ca o maica.

Lacrimile Maicii Domnului sau sobrietatea botezului nou-testamental

Pentru mine toate icoanele inchipuiesc.

Nu vad in ele decat usi: nu ne ramane decat sa trecem prin ele si daca tot am capatat trecere de ce am mai fi suparati: ce altceva ne-am fi dorit?

Si botezul asta mantuitor fara care nici credinta nu poate lucra tot o icoana e. Icoana plange abia cand vede fapte vrednice de pocainta si inimile copiilor si ale parintilor intorcandu-se unele catre altele. In rest pana si botezul ajunge de jale, o „nazbatie teologica”, un scandal eclesial, o fantasma.

Daca icoana asta inchipuitoare mantuie celorlalte ce le lipseste sa slujeasca mantuirii noastre?

Buna se inchipuia cand isi facea poza si se pieptana in „cotatoare”. Mie asa mi se pare ca toate oglinzile au chip intunecos, ceea ce nu ar trebui sa ne impiedice sa traim ca fii ai luminii.

Pe mine nu ma mira deloc ca maica Domnului plange in icoana cu lacrimi de mir. Nu adauga nimic credintei mele si nici nu mi-o imputineaza. As spune totusi ca sporeste taina careia m-am facut partas.

Și mă ridici din somn și-n vânt mă cerni

Și mă ridici din somn
și-n vânt mă cerni
mai mult mă-mprăștii mai puțin m-așterni

Și mă închegi
în zorii lumii Tale
ca inima să-Ți cânte osanale

Să-Ți ducă pomenirea
mai departe
spre alt zenit în cârcă să Te poarte

Ești bun și plin de har
și ești milos
de parc-ai fi Iisus și eu Hristos

Și n-aud vocea mea care Te strigă

Eu nu Te iau de gând nu Te știu încă
și mi se face boala
mai adâncă

Am Tată-n cer dar inima orfană
și chinul mi se-ascute
taie-n rană

Și strig și nu Te-aud și mă intrigă
că n-aud vocea mea
care Te strigă

Sa va intreb ceva (1)

Asta m-a palit azi ca un fulger:

https://www.youtube.com/watch?v=UPRMzwR8s24

Si imi amintesc de vorba unui prieten: „Se mistuie in mine traznetul Tau.”

Pe voi nu va tuna uneori launtrul ca de niste bubuituri?

„De ce se tulbura Neamurile?”

Stiu ca voi avea parte de o odihna ca a dreptilor. Nu altceva cer de la Dumnezeu. Voi sa nu ma urmariti pe mine, ci pacea, bucuria si curatia de inima fara care nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu. Pentru ca le aveti de asta va si scriu, iubitilor.

Apropo, sa va intreb ceva: daca dragostea abia isi afla calea, lipsa ei ce ar putea gasi?!

Vedeti? De aceea chem eu pe sfinti in ajutor.

Prin lumina Ta vedem lumina

Prin lumina Ta vedem luminitele pe care le-ai aprins in fiecare om venit pe lume. Daca am marturisi altcumva am pacatui impotriva Duhului Sfant ca si cum nu ar fi fost dat. Dar adevarul este ca prin lumina Ta vedem pana si beznele celorlalti si iata ca intunericul lor nu mai este intunecos pentru noi. Am dezlegat nu doar taina evlaviei ci si taina faradelegii si nu suntem in nestiinta de lucrarile vrasmasului nostru. Dimpotriva ca o ciuma ii consumam maruntaiele. „Am gasit pe omul acesta care este o ciuma!” Prin lumina Ta stralucesc stelele-n cer si ochii iubitei mele.

Despre libertate

Atat de mult a tinut Dumnezeu la libertatea noastra incat ca sa ne-o daruiasca si-a asumat suferinta pe care nu o merita si iata surpriza: durerea Isi innobileaza Dumnezeul.

Banuiesc ca Adevarul elibereaza pe om suficient cat sa ii permita sa fie chiar si budist si eretic si ticalos pana isi afla drumul bun riscandu-si pana si viata in numele iubirii.

Imi da de gandit felul in care la sfarsitul unui program bisericesc mi se spune ca „sunt liber” ca si cum in tot timpul liturghia in loc sa ma scoata la loc larg m-a tinut intemnitat.

Mă-nalți și Tu cum eu Te-am înălțat

Cu duhu-n mine
aspru chinuit
mă vezi mai drept și mai neprihănit

Și mâna Ta mă mână
mă adună
prin foc să fim prin ape împreună

Plecat în moarte-n cruce
agățat
mă-nalți și Tu cum eu Te-am înălțat

Cu sufletul ieșit
pe dinafară
tot mai puțin începe să mă doară

Și uit să înverzesc și uit de mine

E vai de bătrânețea mea bolnavă
și-amar în somn
de parc-aș bea otravă

Și mă deștept din visurile mele
la cântecelul
unei păsărele

Puterile mă lasă-mi sunt puține
și uit să înverzesc
și uit de mine

Cu părul alb cu vin nou stors cu pâine
în inimă îmi vii
atunci Bătrâne

În mână maicii Tale mă așez

În mână maicii Tale
mă așez
fie că dorm și fie că veghez

Și nu mă înspăimântă
urâciuni
cu dulci mă ține-n brațe rugăciuni

Și ține steaua-aprinsă-n
calea ei
să-mi vină-n poartă magi păstori cu miei

Mai bun e vinul
roadele mai noi
mai jucăușă nunta mai în toi

nu am să fiu făptură caldă vie

n-am să ating
mare păcat înaltul
că nu mă salt de pe-un picior pe altul

nu mă inspiră
vai de mine duhul
care-a umplut cu zbor de sfinți văzduhul

nu am să fiu
făptură caldă vie
fără priveghi cu beznă-n insomnie

și nu îmi umple
liniștea bogată
cărarea vieții jalnic înșelată

blândeților tăcute nu mă-ncred

pe o părere
de cenusă șed
blândeților tăcute nu mă-ncred

mă lasă rece
putred și bolnav
din om mă fac neom din liber sclav

mă-nproașcă cu ocară
cu blestem
de liniștea fățarnică mă tem

baricadată
inima în ea
se dintr-un chin într-altul prăpădea

n-ai loc în piept de-odihnă de-adăpost

                                   Geneza 49: 5-7

mi-i prăbușită culmea
ce am fost
n-ai loc în piept de-odihnă de-adăpost

în van mi te închini
în van mă rogi
în urmă las și taurii ologi

nu mai striga tăcut
nu te aud
sunt tot văpăi un foc vulgar și crud

în apa clocotită
de mânii
ți-s pielea arsă căile pustii

mă-mpart în supărări
mă risipesc
și ramurile-abia-mi înmuguresc

puține împlinesc mai multe stric

livezi de portocali
și de lămâi
întoarcere la dragostea dintâi

pe vârf de munte
soare și măriri
părtaș cu greu dumnezeieștii firi

boare de vânt
în aerul sărat
cuvânt de adevăr adevărat

un univers întreg
și un pitic
puține împlinesc mai multe stric

de n-ai fi vrut ființa mea să fie

nu m-aș sui
din hăul ticălos
de n-ai avea Tu suflet credincios

de nu m-ai fi mutat
cu sfinții-n lavră
n-aș îmblânzi în piept flămânda javră

m-aș ofili din mers
și aș tot plânge
de nu m-ai îmbia cu cărni și sânge

și m-aș sfârși
atins de nebunie
de n-ai fi vrut ființa mea să fie

în truda mea firea se-nchină

în jugul meu rupt
osteneala
îmi biruie moartea greșeala

de mijloc mă ia
de picioare
m-aruncă în somn și în mare

mă surpă în gol
și-n țărână
și tandru m-apucă de mână

în truda mea
firea se-nchină
cu fața întoarsă-n lumină

de păr mă prinde-atinge-mă cu palma

cu ochi absent
și cu urechea lipsă
m-apropii de cuprins de-apocalipsă

cerul în piept mi-a explodat
surcele-s
în urma mea din gândurile mele

trec în revistă vii și morți
decorul
așa-mi surâde mie viitorul

să nu cad tot grămadă
și de-a valma
de păr mă prinde-atinge-mă cu palma

de parcă-i zi de har și primeneală

                                                       iernii mele

n-am unde-ngenunchea la rugăciune
mă fugărești
ca pe-o sălbăticiune

prin văgăuni m-arunci și pe coclauri
în colți de fiare-n
gheare de balauri

m-azvârli-n hău și cazi din cer cu stele
cu crivăț dai
în liniștile mele

îmbraci cu iarnă biata mea greșeală
de parcă-i zi de har
și primeneală

ies ca-n imaș sărmanii la tăiat

                                  „Să nu ne răzbunați!” – Mircea Vulcănescu

prin strunga
dintre dinții sfărâmați
trec mieii-abia născuți înjunghiați

în numele Tău
sfânt și minunat
ies ca-n imaș sărmanii la tăiat

ning pe zăpezi
cu chipul lung oval
se leapădă de sine matinal

mai strigă din pământ
și-atâta vor
să nu răzbuni nicicând sângele lor

golgotă dulce

spaimele tale
lacrimi în vale

floare de gheață
formă de viață

piatră de moară
duh să mă doară

botul de vită
înțepenită

cuie și cruce
golgotă dulce

nu m-aș mai naște iarăși să fiu prunc

prea mult am chinuit
prea m-a durut
n-aș mai lua-o iar de la-nceput

din nou nu m-aș mai naște
fraged prunc
în somn adânc mai bine mă arunc

și-acum în umbra Lui
la adăpost
aș fi nerăsărit să nu fi fost

m-a pus sub cruce
pradă printre vii
să luminez prin beznă să învii

să înflorească-n rană Dumnezeu

îndrăgostit de somn
dorm pe podea
în spate-mi crește-ntruna crucea grea

batjocura
blestemul dureros
mi se lipesc de piele și de os

prădat de hoți
lipsit de mângâieri
mă zăvorăsc în rugă și-n tăceri

în răni înăbușesc
oftatul meu
să înflorească-n ele Dumnezeu

simt alb de îngeri altceva nimic

nepricepuților pricepeți ce vă zic
oricât de prost aș fi
oricât de mic

oricât de slabă-i inima-n bătăi
am viață-n trupul
plin de vânătăi

în rana grea din piept de-ați îndrăzni
jalea s-ar duce
nu m-ar copleși

simt alb de îngeri altceva nimic
nepricepuților
pricepeți ce vă zic

Care e opusul la „de consum”?

Tati, opusul la „de consum” care este?

Economicos.

Noi bem lapte de economicos.

(Asta pentru ca am luat lapte si redus si 1+1 gratis.)

durerii sfințitoare mă închin

mă încovrig
cu trupul făcut ghem
în rana leprei mele nu mă tem

m-am răstignit
alături de Hristos
sunt mort nu simt nu văd nu am miros

umilă slugă
boală tu îmi pari
pe drumul drept mă țin genunchii tari

spălat de jale
curățit de chin
durerii sfințitoare mă închin

să-Ți dau din holda coaptă slavă Ție

în casa Ta
m-așteaptă prin pridvoare
elanul apelor clocotitoare

la Tine sunt
cuvintele vieții
și-n asfințit toiagul bătrâneții

împrăștii pe pământ
sămânță vie
să-Ți dau din holda coaptă slavă Ție

Repere (2)

să pot atât în liniște să plâng

Te-mbraci cu întuneric, Te-nvelești
râzi de dușmani
și-n morți Te-nveselești

cu grindini mistui cu cărbuni de foc
rupi legături
și miști munții din loc

Te mânii din iubire Te aprinzi
din iarbă faci podele
din brazi grinzi

și străluciri din Tine se răsfrâng
să pot atât
în liniște să plâng

Moartea dintai

                                 „Pe cand va veni moartea
                                  tu de mult iti vei fi trait
                                  mortile toate…”

Va vorbesc de moarte pentru ca incerc sa mi-o imblanzesc.

Imi amintesc ca voi muri ca sa pacatuiesc mai putin.

Las moartea sa se ia la tranta cu viata pentru ca vreau sa imi fie paguba ca si castigul.

Moartea de care va vorbesc e o nunta mioritica, o odihna in care intra dreptii.

E si un somn adanc de pe urma caruia nu te poti decat intelepti, destepta adica.

Daca fericita e moartea celor iubiti de El, cine si-ar mai dori in felul asta sa fie fericit?

Mi se pare o taina a vietii sa te asezi in sicriu ca sfantul Antonie si sa spui impreuna cu Duhul: „Vino, Doamne!”

Sa stii trai e lucru mare, dar mai mare decat asta e sa stii muri (si la propriu si la figurat, adica in sens duhovnicesc).

în glasul Tău răsună încăperi

în glasul Tău
răsună încăperi
de-adânci evlavii molcome tăceri

și văd cum se ridică-n buturugi
prin bârne și podele
fum de rugi

aud cum zburdă
pe altar viței
cum plânge piatra vie în moschei

la capătul de linii
moartea mea
să vină mă întreabă să mai stea

Repere (1)

 

Nu toate faptele sunt si cai

Homosexualitatea o pun pe seama promiscuitatii, a decadentei. O leg (si asa o si dezleg) de Sodoma si Gomora si destinul acestor orase.

Nu m-a deranjat apetitul exagerat (bulimia sexuala in situatia data) macar ca mie mi-a fost mereu motiv de spovada (de spalat rufe) dar nu stiu cum m-as fi suportat sa „deviez” suplimentar. Iertati-mi intervalele de referinta: sunt valorile mele normale. Vorba lui Bundy: „Nu ma urmati: si eu sunt pierdut!”

„Nu cei sanatosi au nevoie de doctori, ci cei bolnavi.” Toti insa ne-am nascut, vorba lui Sorescu, bolnavi de moarte. Nu merita efortul de a o demonstra.

„Cine ia foc in san fara sa se aprinda?”

Scris e: „ferice de cel cu pacatul acoperit” si „cei cu inima curata vad pe Dumnezeu”. Ma tem ca vin vremuri cand se va trai cu pacatul la vedere, cu procese de constiinta chinuite si ambigui.

De multa ori mi-am imaginat ca la judecata de apoi am putea invoca: „Doamne, iarta-ne si nu ne mai judeca ca deja ne-am judecat destul pe pamant! Acum n-am venit sa iti cerem o osanda in plus, ci doar miluire.”

Prieteniile dintre persoane de acelasi sex care pot avea valori (inclusiv emotionale) mai mari decat indragostitii sunt realitati ce nu sustin homosexualitatea.

Mi-a scris cineva: „Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.” (Exupery)

Si a adaugat:

„Poetul, ca și soldatul
nu are viață personală.
Viața lui personală
e praf și pulbere.” (Nichita Stănescu)

Asa m-a citit persoana asta ca imi venea sa o pup. Dar nu in sensul ala, ma intelegeti, nu?

Adevarul este ca homosexualitatea este un fapt dar nu o cale.

cu-o inimă de mamă-mi ieși în prag

îmi dai un paznic
bun și iubitor
din multa rugăciune-a sfinților

nu stau cu ochii-n soare
după zei
mă sprijinesti cu duhul alor mei

cu vorbe dragi
cu săbii suliți lungi
vrășmașii prin pustiuri mi-i alungi

târziu când sufletul
cu-abia mi-l trag
cu-o inimă de mamă-mi ieși în prag

pun peste hău aminul și mă-nchei

m-ai copleșit cu iarna ta ehei
mă mângâie
cu zvon de ghiocei

pe lângă sobă m-ai ținut la foc
cu pruncii și strămoșii
la un loc

și vine ceasul vremea s-a-mplinit
de-acum sunt copt
gustos și rumenit

obrajii-mi ard din mine sar scântei
pun peste hău aminul
și mă-nchei

pipernicit pe brațul tău enorm

am căpătat odihna-n ochii tăi
și punți prin munți
și trecere prin văi

mă uit la drumul greu plin de isprăvi
din slăvi îmi suie
calea-n alte slăvi

să nu mă uiți ca pe un pumn de praf
mă-nvăluie
cu dragoste-n cearșaf

mai dă-mi și pace-n noapte să adorm
pipernicit
pe brațul tău enorm

de vai și-amar mă subțiez sever

îmi cade umbra
inima-mi ia foc
mă usc în zarva lumii mă sufoc

duc ceru-n iad
duc iadu-n loc pustiu
și bat coclauri pe jumate viu

balaurii
cu răgete mă-nghit
mi se digeră visu-n burți de chit

de vai și-amar
mă subțiez sever
pustiul mi se-nalță până-n cer

și drumul drept
îmi tremură sub pași
m-ai apucat în veci să nu mă lași

în hăul morții simt doar moțăieli

Tu crezi în mine parc-aș fi un sfânt
făcut din cer
și din puțin pământ

mi-ai întărit picioarele pe drum
sunt cale-n ochii Tăi
nu praf și scrum

zidit în Templu printre cărămizi
tot Tu dărâmi
mă-nvii și mă ucizi

în hăul morții simt doar moțăieli
prin foc mă cureți
prin potop mă speli

ești bun ca pâinea caldă credincios
îmi curge mir din ochi
șofran din os

cu semnul crucii Tale mă însemn (variantă)

Tu cari pe umeri
crucea grea de lemn
cu semnul crucii Tale
mă însemn

cu patriarhi și-apostoli
mă adun
și degetele-n rana Ta
le pun

bate-n zig zag
un pui firav de vânt
Tu faci din cer
la iad pogorământ

și mă strămuți
în mări de liniști vii
și stânga mea și dreapta
mi le știi

Principiile Revelatiei (V): corabia Hristos si limbajul esential

Urmatorul eveniment este potopul care de fapt este anticiparea… corabia este Hristos.

Daca este cineva in Hristos supravietuieste potopului. Cum a fost in zilele lui Noe din nou va veni da?… Corabia este Hristos. Putem vorbi si despre asta sunt multe lucruri de spus aici dar este cert ca au inceput deja ploile celui de-al doilea potop ca pe scena lumii deja a aparut… cum se termina filmul cand incep sa apara scenaristul regizorul luminile deja a inceput sa apara sfarsitul filmului. …cine scapa de acest potop pe care si Domnul Hristos il anunta si zice „cum s-a intamplat in zilele lui Noe se va intampla din nou”. Corabia este Hristos. Daca este cine in Hristos are viitor daca nu aicea ramane.

Al patrulea eveniment care este turnul Babel este reversul Penticostului. Adica Rusaliile impart din nou limbile ca sa ii adune pe oameni pentru ca ei erau impartiti de a doua cadere. Adica limba in care a fost creat Universul cand a zis Dumnezeu: „Sa fie!” in aia se certa Adam cu Eva. Limba aia s-a pierdut la Babel. Intelegeti?

Ca Adam este invitat sa participe la fondul lexical. „Sa zica el…” Deci era un singur limbaj in cer si pe pamant care s-a pierdut la Babel si acest turn facut de sus in jos care este proiectul lui Dumnezeu. Pentru ca Babel nu s-a numit „incurcatura”. Ei cand au pus prima caramida n-au zis: „Hai sa construim o incurcatura!” Babelul se numea „poarta cerurilor”. Dar noi intram pe poarta asta dupa ce am fost scosi afara de un heruvim cu sabia invapaiata facem din caramida un esafodaj si asediem inapoi intram in Paradis si stam la masa cu Dumnezeu ca ne pricepem.

Ei, atunci are loc a doua cadere si se pierde acest mediu de comunicare care revine la Rusalii: limbajul esential. Despre asta vorbim cand ne intoarcem. (mai departe insa nu l-am inregistrat)

înțelesul are logică și sens

există undeva un drum cu sens
cu sens unic

rătăcirile tulbură până la turbare
înțelesurile

zarva lumii e o băutură amestecată
amețitoare

mă intimidează logica vieții
și-mi fură somnul

îmi e destul să știu că Tu mă știi

Tu cari pe umeri
cruce grea de lemn
mie-mi rămâne-n dar
doar amintirea
durerii Tale
cu care mă-nsemn

bate-n zig zag
bate un pui de vânt
din cele patru colțuri
ale lumii
Tu faci din cer
la iad pogorământ

și mă strămuți
în mări de liniști vii
nu știe stânga
dreapta mea pe unde
îmi e destul
că Tu deplin mă știi