Noi apartinem unii altora

– Noi nu apartinem nimãnui, nici noua insine, nici mãcar unul altuia!

– Stii care-i problema ta, d-rã Oricine-Ai-Fi ? Esti o lasã. N-ai curaj. Ti-e fricã sã recunosti: „Viata e o realitate”. Oamenii chiar se îndrãgostesc. Oamenii chiar apartin unii altora. E singura sansã ca cineva sã gãseascã fericirea adevãratã. Îti spui tu însãti cã esti un spirit liber, o sãlbãticiune. Esti îngrozitã cã ai putea ajunge într-o cuscã. Dragã, esti deja în cuscã. Ai construit-o tu însãti. Si nu e limitatã de Texas la vest sau de Somalia la est. E pretutindeni. Nu conteazã unde fugi, cãci ajungi sã dai de tine.

Anunțuri
| Lasă un comentariu

Gelozia ca semn al iubirii

Pana acum mi-am cautat Golgota. De acum incolo ma las in voile ei. Pana acum mi-am suit dealul (Capatanii), de acum nu mai tin piept costisei: muntele meu ma poate ingropa sau n-are decat sa se arunce in mare: il priveste.

Tu ma vei iubi cu gelozie fara a ma prapadi cu gelozia ta. Voi intelege doar atat: ca sunt al tau in exclusivitate si ca tu esti al meu in exclusivitate. In gelozia ta pulseaza pasiunea care iti mistuie iubirea, care te face sa arzi de tot, intr-o jertfa mistica, fara varsare de sange. Gelozia ta n-are pic de nelegiuire, este foc sfant.

Daca eu sunt in exclusivitate al tau ceilalti ai cui sunt?! Tot ai tai si ceilalti si tot in exclusivitate! Asta vorbeste despre unitatea de fiinta a neamului omenesc. Din gelozie tot launtrul tau se misca inspre noi.

Care om venind pe lume nu primeste semnul circumciziei prin botez? Carui om iesind din femeie ii este refuzata (sau amanata) lumina? Toti sunt ai tai: si sfintii si miseii. Nu vom sti niciodata care a fost cu adevarat omul sau pacatosul lui Dumnezeu.

Oricat de bine incredintat as fi, „stiu ca nu stiu!” Atata tot stiu…

| Lasă un comentariu

Un om obisnuit cu suferinta

                                   Iov e un prototip uman.

Nelegiuirea e un foc care ma mistuie pana la nimicire. Mi-a urmat inima ochii si am uitat de cele nevazute. Mi s-a lasat amagita inima in taina de aur, de soare. Sunt un lepadat si o lepadatura. Mainile mele intinse vorbesc despre prabusirea mea.

Am ajuns atat de rau incat imi este greata de… paine! Cum nu sunt ca in zilele puterii mele cand Dumnezeu inca era cu mine cand mi se scaldau pasii in smantana… Sunt omul tenebrelor, un ursuz intunecat. Umblu innegrit, dar nu de soare.

Ma apuca groaza ca niste ape, ca o tornada, ca un tsunami. Nadejdea mea e Dumnezeu: puterea Lui e mare. El imi da inapoi nevinovatia: o data, de 2x, de 3x. Inspaimantat de asprimea judecatii Ii dau toata dreptatea lui Dumnezeu. Cine ma va osandi?

Dumnezeu se poarta la fel cu un om sau cu un popor. De asta ii da pe toti pentru unul si pe unul pentru toti. Fiecare neam isi are propriul sau suflet. Daca si-ar lua inapoi duhul si suflarea… Viata e un abur al respiratiei dumnezeiesti.

Inaintea lui Dumnezeu noi ne suntem semeni: si eu ca si tine si tu ca si mine. Aici e aminul – buna aia intelegere pe care ingerii o doresc, de Craciun, ca pe o binecuvantare, oamenilor placuti Lui.

Traim ca sa ne descoperim ingerul. Un inger mijlocitor se gaseste pentru om? Exista un inger care vede pururea fata Tatalui nostru.

 

| Lasă un comentariu

Dupa cum scrie profetul care zice…

„Luati mancati acesta este trupul Meu!” Omul este ceea ce mananca. (Alexander Schmemann)

***

Avem uneori nevoie de un anumit amuzament ca sa putem accepta suferinta. Daca nu ne-o asumam ca pe o oferta ce ne-o face Dumnezeu, ca pe un pandantiv ce ne va legitima la vamile eternitatii, daca n-o acceptam smeriti si disponibili si daca nu o intampinam mai ales cu o atitudine humorala suferinta face ravagii si pustieste.

Viata e un loc si un timp al desavarsirii cand inaltam „chipul” la „asemanare” si patimind cu ajutorul harului divin si prin nevointa dobandim indumnezeirea.

Ceva mai presus de furiile celorlalti ne intretine penitenta.

Si Satana il iubeste pe om imens, paradoxal: diabolic cu o dragoste degenerativ-posesiva care ucide in salbaticia ei feroce, fara preget si fara remuscari.

(Cornel Constantin Ciomazga, Lucrarea)

***

Doamne, fa din suferinta,
Pod de aur, pod înalt,
Fa din lacrima velinta
Ca intr-un pat adânc si cald.

Din lovirile nedrepte
Faguri faca-se si vin.
Din infrângeri, scari si trepte,
Din caderi, urcus alpin.

Din veninul pus in cana
Fa miresme ce nu pier.
Fa din fiecare rana
o cadelnita spre cer;

Si din fiece dezastru
si crepuscul stins în piept,
Doamne, fa lastun albastru
si fa zâmbet întelept.

(Radu Gyr)

***

Daca cel Bun ne trimite suferinta desigur ca si suferinta este ceva bun (Filaret mitropolitul Moscovei)

***

Stapanul nu se lasa intrecut de dificultatea lucrurilor chiar daca toate s-ar prabusi in distrugerea ultima. (Sfantul Ioan Gura de Aur)

| Lasă un comentariu

Si in suferinta exista un sens…

Cum se implineste un om? Prin ce? Exista un sens al vietii si o vocatie a omului?

Viktor E. Frankl propune o noua directie psihologiei umane. Freud, Adler, Jung – fiecare e inedit pe felia lui. (Numai Dumnezeu e contemporan oricaror vremi.)

Frankl spune ca, prin munca, omul are o viata activa, creeaza valori si fapta lui buna il ajuta sa isi traiasca definitia.

O a doua modalitate de implinire este viata pasiva cand omul nu creeaza, dar primeste in dar, prin contemplatie, lucruri de care se poate bucura, desfata: frumosul, binele, adevarul sau dragostea.

Dar nu numai creativitatea si placerea dau un sens vietii. In suferinta ratatului si a perdantului – oricat de absurda – exista un sens si asta e o ultima cale de implinire. Aici, sensul vietii il da puterea de a trai cu demnitate si curaj suferinta impusa, de neinlaturat.

Modul in care induri, rabzi este o veritabila realizare launtrica.

| 1 comentariu

Teama versus frica

                                       „Iubirea desavarsita alunga frica” aia… tematoare.

„Aristotel afirma ca pe cat se teme cineva, pe atat de putin iubeste si pe cat de mult iubeste pe atat de putin se teme. (…) Teama este sora mai mica a urii. (…) Ura ataca dezlantuind intunecate furii – teama sufoca ucigas cu tenebroasele ei spaime. (…) „Am auzit glasul Tau in gradina si m-am temut….” spune Adam. Teama contine spaime, in timp ce frica are doar un amestec delicat si complex de duioasa ingrijorare si blanda prevedere. Esti prevazator atunci cand iubesti si vrei sa castigi sau sa pastrezi dragostea cuiva. Te ingrijoreaza orice fapt si oricare gest care ar putea sa-l mahneasca. (…) Pentru cei ce se tem, Dumnezeu este cel ce pedepseste, iar pentru cei cu frica de El, Dumnezeu ii iubeste.” (Cornel Constantin Ciomazga, Lucrarea)

| Lasă un comentariu

Gand (2)

„Cel smerit chiar si atunci cand este calauzit de Duhul Domnului in toate ce le face, ce le cugeta sau le vorbeste, inca nici atunci nu are incredere in sine insusi. Chin si povara apasatoare este pentru cel smerit a se increde in sine, precum celui mandru in sfatul altuia.” (Cornel Constantin Ciomazga, „Lucrarea”)

| Lasă un comentariu