ehei atâta mi-e destul ehei
să văd cum te ridici
sub ochii mei
să văd cum crești într-un pământ uscat
din biet lăstar
un pom adevărat
cum rodul ți-l apleci în rugăciuni
să fie schit
la tine-n văgăuni
să faci într-o metanie popas
să văd cum fug
minutele din ceas
Dumnezeu este obligat sa revina asupra creatiei si sa adauge creatiei ceva ce nu era in economia celor 6 zile si anume pe Hristos. Hristos nu era in creatia incheiata. Domnul a vazut ca toate lucrurile sunt bune. A vazut ca omul nu e bine sa fie singur: i-a facut nevasta. Si acum toate lucrurile sunt in regula, complete. Din pricina caderii Dumenzeu este obligat sa revina asupra creatiei si sa-L adauge pe Hristos.
(Bun dar mielul junghiat la intemeierea inca lumii…. Iisus nu era deja junghiat si in vederea intemeierii lumii? Asa spune parintele Galeriu.)
Nu. Nu. Acuma este adevarat ca Dumnezeu nu are aceasta cronologie. Dar noi nu putem face abstractie de ceea ce este scris. „Este scris” ca Dumnezeu dupa ce le-a facut pe toate ele functionau. Adica omul nu poate sa zica: „Domnule ai facut o masina cu trei roti. Trebuia sa aiba 4. Cat timp a stat pe loc nu a fost nici o problema. Cand a pornit s-a stricat. De ce? Fiindca de la inceput avea in ea o imperfectiune.”
Nu. Nu este vorba de nici o imperfectiune. Pentru ca omul a fost cu adevarat creat dupa chipul lui Dumnezeu atata ca a fost liber. Nici nu putea fi intr-o relatie cu Dumnezeu decat fiind liber si nici nu va putea fi niciodata intr-o relatie cu Dumnezeu in afara iubirii care este forma suprema a libertatii.
Tii minte cum zicea Saint Exupery. Nu exista libertate decat o calitate a constrangerii. Cei constransi din iubire…
Nu exista libertate pentru ca libertatea mea ingradeste libertatea voastra. Eu nu o pot lua pe sensul celalalt. Eu pot sa merg pe unde vreau dar sunt in trafic cu altii. Ori daca libertatea mea este absoluta libertatea tuturor este ingradita la maxim. Da?
Libertatea mea este limitata de libertatile celorlalti. Nu? Atunci care este libertatea absoluta? Libertatea absoluta este ca tu sa nu fii constrans de legislatia rutiera sau de orice fel ci sa fii constrans de iubirea pe care o ai fata de toti ceilalti asa cum mama isi limiteaza libertatea ei acasa din iubire pentru copiii ei. Nu se poate altfel. Ori ea nu considera ca ea este servitoare sluga sau prizonierul copiilor ci ea declara o libertate absoluta in timp ce se constrange din iubire si isi limiteaza interesele si caracterul la interesele iubirii.
Urmatorul eveniment este potopul…
Si mi-a mai spus prietenul meu:
„A doua sugestie luciferica este ca tu ai chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu te-a creat dupa chipul Lui, da?, deci tu practic cum ar veni cam tu ar trebui sa fii in centrul lumii in jurul tau ar trebui sa se invarta soarele, stelele, adica tu esti un fel de buric al pamantului si al lumii, de fapt adica tu esti de fapt cu acte in regula chipul lui Dumnezeu. Zice in Filipeni „El macar ca avea chipul lui Dumnezeu” totusi a avut o atitudine altfel. Dar omul daca a zis diavolul s-a uitat si in oglinda i s-a parut „cam asa-i domn’le”. Bun. N-avea nici un motiv sa schimbe nici reclama asta.
Si dupa aia a zis: auzi si daca faci chestiile astea sa stii ca pentru asta nu se moare. Nu se moare din atata. Si ce daca faci treaba asta nu moare nimeni nici tu nici altii.
Astea sunt cele 3 sugestii luciferice care sunt arhetipale. Diavolul nu are nici un motiv sa renunte la ele. Si acuma dupa asta are loc cutia pandorei. Vin consecintele: boala, inceputul mortii, inceputul lacrimilor, a suferintelor. Dar exista o consecinta buna. Care este consecinta buna a caderii? Va rog frumos sa spuneti. Toma d’Aquino zice „Felix culpa”. Fericita greseala. Dumnezeu e obligat sa revina asupra…”
un om întreg m-așteaptă-n bătătură
e numai dor
și leac pentru arsură
mă nimerește-n coapse-n câte-o luptă
și din rinichi
din inimă se-nfruptă
când tremură pe vreme rea în ploaie
îi fac culcuș
la mine-n măruntaie
să am un ochi în plus
și-abia să-l vadă
mă-nchin e sărbătoare în ogradă
îmi e ușor pot spune
mi-e și greu
S-a-ndrăgostit de mine Dumnezeu
cu freamăt și emoții
și culori
mă mângâie lumina Lui în zori
m-așteaptă seara-n prag
ca un milog
de tot să mă destăinui să mă rog
mi-acoperă cu mantii
goliciuni
și-mi face semne-ntruna și minuni
și suferă bolnav
respiră greu
S-a-ndrăgostit de mine Dumnezeu
să nu pun noaptea geană peste geană
mă strângi de gât
ca pe o damigeană
îndrăgostit mă crezi o băutură
și mă tot sorbi
mă bei fără măsură
mă-ntorci pe dos cu-o biată nebunie
și cele care nu-s
le faci să fie
sucite drumuri inima-ți brăzdară
să cânți cu chef
din mine la vioară
cum m-ai brăzdat
cu plugul tău de fier
nu sânge-a curs din cărni felii de cer
mi-ai dat să sorb
paharul pân’ la fund
în odăiță-adânc să mă ascund
cu mișelii în cârcă
-n rând cu drepți
am coborât în mine mii de trepți
și când din mine
a rămas puțin
un bob mi-ai pus în suflet de amin
ferește-te să spui o vorbă rea
în chipul lumii
plânge maica ta
plâng pruncii tăi de ieri de-alaltăieri
să îi păzești cu liniști
cu tăceri
presară untdelemn peste sonor
încet te fă
un fluture un dor
nu blestema pe împărat în gând
te va-ntâlni blestemul
în curând
și n-ai să-ți poți căra povara grea
ferește-te să spui
o vorbă rea
vom fi căzut ca-n ziua de apoi
cu maica strecurată
printre oi
vom fi urcat grămezi de himalăi
cascade împietrite-n
zurgălăi
vom fi umblat pe drum de praf beteag
duși ca de vânt de stea
de dor de drag
vom fi trecut un infinit de ploi
când ne vom pierde
din vedere
noi
Dupa conditiile paradisului avem caderea, al doilea eveniment.
Caderea este o victorie a diavolului care a folosit un scenariu si niste sugestii.
Ca si cand tu ai o reclama care merge impresionant, pe care nu o mai schimbi. Da’ de ce sa o schimbi? Daca tu ai reusit sa pacalesti cumparatorii sa-si cumpere toti cate doua sute de termometre fiecare acasa ca nu stii cand le trebuie se mai sparge si daca tu le-ai umplut casa cu termometre oriunde calca calca pe un termometru si tu i-ai convins sa isi bage salariile in termometre (va dau un exemplu ca si unul care face reclama) tu de ce sa schimbi reclama cu care ai reusit? Toata lumea nu se apuca de mancare, nu pleaca de acasa fara sa aiba 10 termometre in buzunar. Am zis asa un exemplu. Putea sa fie si altceva: o perie. Nu conteaza.
Deci diavolul a reusit sa isi vanda marfa folosind trei sugestii luciferice. Trei, da?, la care nu a renuntat. In toata Scriptura si pana la sfarsitul istoriei le va tot repeta pentru ca lucreaza, domnule.
Si prima este urmatoarea: daca esti un tip curios si vrei sa ai o versiune a ta despre ce este bine… adica tu esti in paradis si vine diavolul sa iti spuna ce este binele. Hai ca iti spun eu ce este binele. Adica ce ai tu aicea este ceva incert. Eu pot sa iti organizez lucrurile care tu le ai pe alte rafturi in asa fel incat sa stii sigur care-i stanga si care-i dreapta. Deci binele si raul iti spun eu care sunt. Sau ai tu dreptul sa stabilesti: stabilim noi doi impreuna.
A doua sugestie…
în plin atac de panică
mă-mbată
un nerv întins și-o inimă-ncordată
mă rog cu urlet
strigătul mă roagă
în casa prăbușită prin văioagă
cu cioburi se acoperă
de stele
verdeața ofilită din podele
sălbatic mușc
din beznă și rușine
jivinele se îngrozesc de mine
cu bârnele înfipte
în orbite
văd paiul cum mă-nhață, cum mă-nghite
Și oare Doamne s-ar putea
Ca vântul ce-l aud trecând
Să fie un suspin, un gând,
Un dor ce arde lumea Ta?!
Sau pași sunt vânturile reci
Pe vârfurile-acestor duzi?
Tresalt și tremuru-mi auzi
Strâmtoarea inimii mi-o treci.
Nu-i vântul doar, așa, un zbor
Al aerului prin văzduh
Ci glasul Tău la mine-n duh
În revărsatul Zorilor.
In doua zile Andrei a citit Matilda. Pe cand era la mijlocul cartii m-a intrebat:
„Tati. am citit mai mult decat n-am citit?
Ehei,
mi s-a ascuțit nasul de tot
sunt o umbră abia.
Din copacul trufaș până ieri
a rămas doar un ciot:
de acum, n-am sa vă mai văd, primăveri!
Pe oceanul de spice,
pe întinsul acestei lumini
reflectate, aș zice,
am să umblu pe vârfuri de vânt,
răsuflând
din adânc de plămâni,
zile-ntregi, săptămâni,
ani, la rând.
Prin culoarul de raze-am să trec,
prin strâmtori
de culori
mai deschise
decât marea de flori
zămislită în gând,
decât văzul rotit peste vise.
Și senin,
în oglinda de ape
mă caut
și cu luna-s vecin
și cu stelele neam
și tot cerul aproape
de mine
îl am.
Sunt zile când inima
Nu mă scoate
Afară din casă.
Te ascult din iubire și-atunci
Împlinindu-Ți dorințele, toate!
(Pe pământ noi le spunem porunci!)
Uneori par pustiu, fără gust
Și nu suflet de viu ci strigoi
Trec prin ierbi…
ca o umbră de-arbust!
Și îmi e, de iubire, și cald
Și îmi e, de iubire, și frig
Dar pe inima mea nu am cum,
N-am, de unde?, cuvinte să strig!
Duminica, pe drumul catre biserica, un prieten imi sumarizeaza primele 11 capitole din Genesa:
„Hristos este memoria universului. „In El, prin El si pentru El s-au facut toate lucrurile.” El este Pomul vietii. Isus Hristos este memoria dupa care Domnul ne reconstituie pe fiecare dintre noi si poate face ceruri si pamanturi noi oridecate ori vrea ca si cand ai avea un original, o informatie prima din care poti sa tot reproduci de cate ori vrei. Sinonimul acestui cuvant, El este Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului, Memoria Universului si Cuvantul lui Dumnezeu, da?, ceea ce inseamna caracterul lui Dumnezeu, voia, geniul, frumusetea, puterea, armonia, toate aceste atribute sunt oglindite in Hristos – asa scrie in Biblie. Si prima intrupare a Cuvantului nu este la Craciun. Ci prima intrupare a Cuvantului este in Creatie cand Dumnezeu a spus si s-a facut. Zice in Evrei capitolul 11: „Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu asa ca tot ce se vede nu a fost facut din lucruri care se vad.”
Al doilea principiu al revelatiei – arhetipurile descoperite in prima saptamana a Creatiei – este Ciclul. Dumnezeu lucreaza in Cicluri. In ziua intai, ce s-a facut in ziua intai? Lumina. Ce s-a facut in ziua a patra? Luminatorii. Ce s-a facut in ziua a doua? S-a facut cerul. Adica s-au descoperit apele de sus de apele de jos. Ce s-a facut in ziua a cincea? Vietuitoarele marii si ale cerului. Deci ziua intai se suprapune cu ziua a patra. Ziua a doua se suprapune cu ziua a cincea. In ziua a treia s-a facut pamantul. In ziua a sasea s-au facut vietuitoarele pamantului si omul. Deci deja avem doua triade in prima saptamana adica avem doua cicluri in care Dumnezeu revine asupra Creatiei.
Atunci noi putem intreba: De ce nu a fost Hristos Abel ca sa se termine toata drama cu ditamai potopul de lacrimi si boli si moarte samd? Samanta femeii de ce nu a putut fi Abel care de la inceput sa rezolve drama? De ce nu a putut fi? Pentru ca era nevoie de o perioada in care Cuvantul lui Dumnezeu sa lucreze. Zice in Galateni capitolul 4: „pana ce mostenitorul este nevarstnic el este sub robia legii.” Dar legea ce face? Pai, legea il educa, „e sub epitropi”, ca sa il aduca la o anumita varsta, maturitate si educatie. Deci scopul legii era sa repete saptamana Creatiei, adica sa il invete pe om ce este sus si ce este jos. Asta este neprihanire, asta e pacat. Asta e ascultare si asta e neascultare. No, vezi cat costa fiecare si tragi niste concluzii. Deci legea a trebuit sa pregateasca Noul Adam intr-un ciclu din nou al Cuvantului lui Dumnezeu care organizeaza haosul interior de data asta din om, dupa cadere, fiindca Dumnezeu s-a odihnit o singura zi, nu?, dupa care Cuvantul Lui incepe sa organizeze paradisul pentru ca omul nu putea fi creat in ziua intai – de acord cu mine? -…
de ce? si unde sa-l pui? Pai ai nevoie de pamant, ai nevoie de cer deasupra lui, pai unde sa il pui? Ca in ziua intai se vede numai cat de grav e haosul. In ziua intai nu se face nimic. Noi avem nevoie de sase zile de aia zice si despre „la implinirea vremii”. Pentru ca noul Adam sa apara si el are nevoie de un paradis gata facut, trebuie ca in constiinta oamenilor sa existe un model foarte precis despre cum ar trebui sa fie lucrurile. Ca nu il ai am inteles dar cand il vezi il recunosti.
Prin urmare cand a aparut aceasta scanteie care a fost Pavel a incendiat tot. De ce? Pentru ca lucrurile erau ca intr-un joc de domino gata aranjate. Cand ai dat primul clic s-a dus pana la marginile lumii rapid si a reconfigurat lumea. Cel mai puternic lucru din lume este o idee la care i-a venit timpul. Dar Domnul mereu pregateste in subteran ceva, radacinile a ceva, a unui nou sezon. Tot timpul este acolo latent. Noi nu ne putem imagina ce. Dar mereu Domnul mereu este cu cateva mutari inaintea noastra pregatind scenariul…”
în noaptea adâncă
mă sprijin de marginea lumii
de stâncă
etaj cu etaj mă ridic
din mare mă fac tot mai nor
tot mai mic
un abur subțire
un zbor nevăzut
un dans pe aripi de iubire
ore târzii efemere
fantomele albe de ieri
le-azvârl și le pierd din vedere
și stânca zdrobește departe în hău
ca între măsele
tot gândul meu rău
M-am gândit cândva să îmi scriu propria carte de rugăciuni.
Oana mi-a spus că și ea a avut un gând ca al meu.
Între timp, mi-a spus tot ea, a rămas la o singură rugăciune:
„Doamne, ocrotește inima celui iubit! N-o lăsa pradă deznădejdii.”
Oana, ești o minune de om.
Sunt rugăciuni scurte care îți ajung pentru o viață întreagă.
Mă dau pe mâna ta: roagă-te si pentru mine, păcătosul.
Te îmbrățișez.
Există putere – puterea Duhului Sfânt – în rugăciunile însingurate.
Eu te iubesc cu mâna întinsă
Ca o păşune, ca o masă…
Va fi un ospăţ de bucate gustoase
Şi pline de măduvă!
Cu trecerea anilor,
Ca vinul vechi şi limpezit,
Totul ne va fi tot mai clar.
Oricâte am avea,
Oricâte ne-am împărţi,
Degeaba dacă
Nu
Ne avem unul pe altul, draga mea…
Aşa cum bătrânii îşi au poveştile lor
Fără sfârşit.
Până în inima mea e drum lung:
E cale de o viaţă!
Te vor trece căldurile
Străbătându-mi pădurile!
Vânt prielnic!
Dincolo de pădurile de mir
Ne vom tăcea cu ochii ore-n şir!
Câtă vreme mai sunt
Construiești un cutremur
De întregul pământ
Și-n speranța că mâine-am să pier
Construiești un cutremur mai mare:
Un cutremur de cer!
„Nu te-aud! Nu te-aud!”
Plâng timpanele-n mine sonor.
„Tu ești gata de zbor?!”
Și mă scutură friguri adânci
Când tu fugi în tăceri de prăpăstii,
În crăpatele stânci.
Curios:
Deși e către seară,
Parcă-mi râde din tine, de verde,
Ochi de apă solară!
Și-ntr-o clipă mă scoate din fire
Ochiul tău, celălalt,
Cu clipit de iubire!
În rugăciuni de iarnă,
în nopţi de priveghere
ascult căderile tăcutelor zăpezi
și socotind că mă auzi,
că vezi,
că-n văzul și auzul Tău nimic nu piere
adorm
și-n somn visez
că mă visezi.
Ce alb întreg – decor pentru iubire –
ce-atingeri tandre
de omăt
prin gând
mi se dădea lumina îndărăt,
mă îmbrăcai, Tu,
singurul meu Mire
și-n urma Ta mai albă ca orice,
Iisuse,
iarna, toată, se făcuse.
Domnilor judecatori, daca am fost chemat sa ma apar, am sa tac, daca am fost chemat sa apar adevarul atunci voi vorbi.
Mantuitorul a coborat din ceruri pentru a innoi omul vechi, pentru a-l renaste din launtrul lui, pentru a-l transforma tot asa cum a transformat painea si vinul in trupul si sangele Lui. Omul nou e inceputul omenirii. Cat timp oamenii raman aceiasi, totul e vechi.
Unde nu exista un Tata comun, acolo nu e nici fratie.
Nu va fie frica, poporul nu va muri. Vor muri numai cei ce sunt deja morti sufleteste.
Nu e bine sa ne bucuram de o durere straina, fie ea chiar a vrasmasului nostru. Asa ne invata Coranul.
„Orice dusman al adevarului trebuie sa se reincarneze de 1000 de ori in corpurile diferitelor animale pana se va transforma iar in om, si acela dintr-o casta joasa,” zise brahmanul.
„Unde sunt ceilalti?”
„De ce radeti de mine, doamnule judecator? Unii sunt cu Hristos, altii cu Mahomed, cu Brahma, cu Budha.”
„Inchide-ti gura, robule!”
„Inchide-ti tu gura! Eu sunt liber chiar si in catuse, iar tu esti rob, chiar daca ai si forta si putere!”
„Cum te simti, Spasovici?”
„Ca Dumnezeu in sambata mare. Cred ca ma va invia Cel Care are mereu bucurie sa invie mortii, asa cum dusmanii Lui au bucurie sa-i omoare pe cei vii.”
„Voi, sarbii, sunteti siguri ca aliatii nu va vor trada?”
„Nu e grija noastra, ci a aliatilor. Daca vor trada isi vor trada propriul suflet, nu si pe al nostru.”
Ignoranta ne va distruge, Doamne, Dumenzeul nostru. Campurile vor fi acoperite de buruieni, semintele Tale vor fi innabusite. Apara-Ti semanaturile, Doamne, pana nu-s napadite de neghina. Cu cat mai multe cunosc fiii oamenilor cu atat mai putine inteleg. Vor cunoaste totul si nu vor intelege nimic. Si mai putin Te vor intelege pe Tine si cel mai putin se vor intelege pe ei. Din cauza trufiei si a rautatii lor, Tu te-ai ferit din calea lor, asa ca niciunde in univers nu Te pot intalni. Iat daca nu Te intalnesc pe Tine, ei il intalnesc pe cel mai mare dusman al Tau: „Amestecati binele cu raul si veti deveni zei!”
Ne e frica de adancimile lacurilor, dar si mai frica de adancimile Domnului. Uitam cuvantul Domnului catre pescari: „Mergeti mai la adanc!”
Ratiunea are forta gandului. Inima are forta simtirii. Vointa are forta faptuirii. Omul se cauta pe sine, isi cauta integritatea. Exista trinitati lipsite de unitate. Zeitatea indiana Trimurti il are pe Brahma ca fauritor al lumii, pe Vishnu ca pazitor si pe Shiva ca distrugator. Treimea egipteana il are pe Osiris, Isis si Horus intr-o vesnica si sangeroasa ostilitate. E treime, dar nu unitara si sfanta. E muzica, dar nu simfonie, ci jazz.
Pazeste-ne Doamne de oamenii fara Dumnezeu. Din ingerii Tai inalta zid intre ei si noi asa cum oarecand ai inaltat zid din apele Marii Rosii. Mantuieste-ne, Doamne, de necredinciosi, ca de fiare ne vom izbavi singuri. (din molitvele capitanului Spas Spasovici)
Ziditi pe aceasta piatra a adevarului cu bucurie, dar si cu bagare de seama si cutremur, pentru a nu cadea pe acea piatra, dar si pentru ca Piatra sa nu cada peste voi, caci ea e infricosator de mareata si puternica si e mai presus de orice putere omeneasca. Cine Il ataca pe Hristos acela se va sfarama, iar pe cine Il va ataca El, acela va fi zdrobit. Tradarea iubirii si dispretuirea milei sunt amenintate de pedeapsa.
In clipa cand cineva este in suferinta mortala e inuman sa vorbesti despre neajunsurile si pacatele lui. Pana si ostasii romani, pana si Pilat si suita lui de strajeri de pe Golgota au gasit cuvinte de lauda pentru Marele Martir. Martirii dupa moartea lor au fost proslaviti cu bucurie de parca ar fi fost vii sau nemuritori. Nu bogatul, nu omul de stiinta, nu puternicii lumii, ci Sfantul e idealul poporului.
Daca ne bateti in asa hal pentru virtutile noastre, cum ne-ati fi batut oare pentru vicii?
In primele zile ale invaziei spuneam ca Dumnezeu ne pedepseste pentru pacatele noastre. Ati varsat rauri de sange si poporul a inceput sa spuna ca o sa pieriti: o sa va inecati cu acest sange.
Fiind otravit poti otravi lumea, sau, salvandu-te, ii poti salva pe toti.
mă prăpădesc
te las de-acuma lume
mai strigă-mă din când în când pe nume
prin ierbi mă pomenește
biată turmă
în bocete la ceasul de pe urmă
mă saltă-n slăvi
cu ruga ta curată
sfârșitul meu de dragoste se-mbată
bătaia inimii
ce mă mai știe
mă scoate din țărână mă învie
Se legăna sub mine veșted puntea
Se legăna și peste mări de hău
Și mă visam din nou la sânul mamii,
Și mă trezeam, plângând, în ochiul tău.
Și câini ce mi-au hrănit copilăria
Urlau, turbați de vrăji și de nălucă
De parcă n-aveau unde să se ducă.
Huo, câini nebuni, din rana mea adâncă
Se bea viață, moarte se mănâncă!
Tânguitor se leagănă iar puntea
Și derbedeie umbre mă mai miră
Deși pe ulițe-i târzie noapte
Și câinii nesătui demult muriră.
au cei ce-adorm
în plus o viață-ntreagă
păcatul strămoșesc de ei mă leagă
mă copleșește
strașnica trezvie
cuminecatul lor la liturghie
mai vin din somn
coboară din icoană
îmi mai sărută inima sărmană
să știu că și-n curând
și-n hău departe
iubirea e stăpână peste moarte
mi-e dragă noaptea
că mă pot ruga
și-adânc mă pot ascunde-n palma ta
cu stelele în gând
și luna-n păr
peste cenuși împrăștii cu-adevăr
pe aerul bolnav
ce îl respir
mă ungi cu vindecare și cu mir
în rănile făcute
de străjeri
crești o livadă de caiși de meri
Ano Domini: nu toti anii sunt ai Domnului, unii sunt ai omului. Oamenii lui Dumnezeu sunt Iisusii lui Iisus. Cine stie putine stie esentialul.
Nu adevarul ne pune viata in pericol, ci minciuna. Adevarul si viata sunt de nedespartit ca ochii si vazul. Cult si onest si emancipat e omul ce poarta chipul, icoana Domnului in suflet si rusinea pe fata. Ce rau iti poate face bucuria spontana si cum ti-ar putea schimba soarta? Sunt musulmani mai apropiati ortodoxiei ca multe secte crestine.
Nimeni nu-si poate vinde corpul fara a-si vinde concomitent sufletul Diavolului. Eu si noi – unul (eu) e chip, celalalt (noi) trebuie sa redevina un trup. Samavolnicia personalitatii si lipsa de vointa a personalitatii – doua extreme: eu fara noi si noi fara eu. In familie pana si mortii sunt membrii activi.
Diavolul: „Cat de placut e sa tesi intrigi, sa calomniezi nevinovati, sa corupi fecioare. Oamenii cred ca eu nu mai exist. Cand existam si ma aratam imi atribuiau tot raul mie. Ma ocarau, ma auzeau si erau ingaduitori unii cu altii si se iertau unii pe altii: numai pe mine ma invinuiau. Am modernizat totul.”
Libertatea e sfintita de adevar si innobilata de mila. Suntem liberi sa ne slujim unii altora.
bucuria de a trăi
în trup printre voi
covârșește abisul
oricăror dedesupturi
printre tainele lumii
tăcerea ascunde o iubire
care nu își știe
spune pe nume
liniștea inimii
e psalmul care mă naște
din nou si din nou
de la un infinit la altul
Hristos nu a venit sa ne spuna povestea Lui. Asta ne-o spun evanghelistii. Hristos a venit sa ne spuna povestea noastra si cat de mult valoram noi pentru El; daca asta n-o stim suntem pieriti. Dupa ce ii impiedicam pe oameni de cad prin… gropi, tot noi: „Hai ba ca te scot eu de acolo!” Noi vestim Evanghelia dupa cum ne trece prin cap ca metroul prin pantecele Bucurestiului uneori chiar si impotriva Evangheliei ca ni se pare ca pana si Hristos greseste.
Nu exista sfinti Parinti cu moaste in viata. Nu cred in virtualitatea comunicarii. Hristos se comunica nu in intalniri obscure tainice celor initiati care isi parlesc barbile la lumanari, ci in lumina Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii. Oricine ne prezinta alta frumusete decat cea pe care o consideram noi a fi frumusete devine dusmanul frumusetii noastre. Nu ucide frumusetea si zgomotul celuilalt de dragul ueni linisti care n-are nici un fel de valoare.
Biserica isi spune mereu povestea ei intr-un fel anume pentru a va crea siguranta ca suntem in voia si in ocrotirea si in purtarea de grija a lui Dumnezeu. Biserica isi spune povestea ca sa schimbe lumea. Daca lumea nu se schimba ea continua sa isi spuna povestea ca lumea sa nu o poata schimba pe ea. Ea incearca sa-si conserve esenta doveditoare ca se poate trai si altfel. Ea nu vrea sa dovedeasca nimic pentru a nu intra in ispita dovedirii cu orice pret.
Hristos nu a trait drama Golgotei pentru nebunii si magarii de ale noastre. Mistica fara ascetica nu se poate. Teologie fara mistica si Biserica e ideologie de partid. Nu exista decat un singur model: Iisus Hristos si mai multe mijloace de a-L aprecia. Prin mijlocirea oamenilor (cersetori, alcoolici, cate un hraparet, cate o zurlie) am invatat o gramada de lucruri absolut fundamentale despre Iisus ca Model Unic in viata. Un pacat mic poate anula unul mare.
Tragismul umanitatii: o comunitate fara comuniune. De vei suferi o mahnire cat de mica iarta si nu te impovara cu nici o manie. Asteapta. Dumnezeu te va despagubi. Negresit. Sa nadajduim, sa credem, sa iubim, sa rabdam si sa iertam.
Diavolul e un vanator de pasari: fii dar mai presus de lațurile lui. Patimile traiesc si in sfinți numai ca la ei sunt infranate. Fa mereu ceva bun ca diavolul sa te gaseasca ocupat. Un cuvant rau si pe cei buni ii face rai, un cuvant bun si pe cei rai ii face buni. Sfintii Parinti nu clasifica oamenii in buni si rai, in morali si imorali. Ar fi superficial. In esenta oamenii se impart in cei bolnavi sufleteste, cei in curs de vindecare si cei vindecati.
Atat de tare isi bate joc dracul de noi incat ne face sa credem ca noi pe toate le facem cand, in realitate, toate se leaga nu de noi, ci de Hristos. Nu avem nevoie nici de filozofii, nici de ideologii, nici de fixatii, nici de incrancenari, ci de un mod de viata in Hristos. Structura noastra ferma, invartosata, ne indeparteaza de „viata in Hristos”. Curajul crestin nu e cuminte. Hristos nu bate metanii, nu poarta pururea batic.
Problema omului modern e ca ne preocupam prea mult de mahnirile noastre si prea putin de linistile noastre. Ne sare mustarul din orice: ala nu mi-a zambit cand am vrut, mi-a zambit cand nu am vrut. Hai sa crestem intr-atat in Hristos incat Hristos sa fie pacea noastra si pacea asta sa o dam si celorlalti. Moartea lui Hristos e sange pe lume. Cine nu vede asta e pierdut. Nu fii preot apocaliptic: „Focul iadului va mananca!” ci unul care iarta si dezleaga.
Ce tot cautam noi pricinile neintelegerilor la altii cand ele, iaca, stau in noi insine? Certaretii si stricatorii de unire nu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu. Limba intineaza tot trupul si aprinde roata vietii cand e aprinsa de focul Gheenei… (Alexandru Lascarov Moldoveanu)
Incepem printr-o poveste dar terminam intr-un adevar. Hristos e mirele ce ne cheama la nunta: patul nuntii e crucea Golgotei. „A iubi” si a darui si a jertfi se conjuca cu Dumnezeu totdeauna la prezent. Nu exista perioada de aur a Bisericii. Am mai avut noi o epoca de aur de la care ni se trag toate. Trebuie zidit escatologic in vederea mantuirii. Cand daruim sa fim atenti la continutul moral si finalitatea morala a darului facut. Casnicia este mucenicie. Ea sta pe unitatea de… sange in Crucea lui Hristos. De pe cruci paralele ne intarim unii pe altii pana ne dam duhul si aici este siguranta pozitiva a faptului ca suntem iubiti. Hristos n-are ce cauta in ecuatii contabile de genul: asta e mantuit, asta nu. Nu e nici manager de firma, nici diriginte de santier.
Marea Rosie dupa trecerea lui Israel a ramas neumblata, iar cea fara prihana dupa nasterea lui Emanuel a ramas nestricata. Cand cazi din omeneasca neputinta te scoli degrab si-alergi la pocainta. Sa domnim asupra poftelor noastre supunand pe cele mai rele celor mai bune si inrobind trupul duhului. Diavolul ne intinde curse, lumea desertaciuni, trupul patimi.
Putin m-am ostenit si multa odihna am aflat… Atat timp cat vom fi oi, vom birui oricat de multi lupi ne-ar inconjura. Domnul socoate ale Sale patimirile robilor Sai. Daca-i place lui Dumnezeu calea ta ti-i face prieteni pe vrasmasi; daca nu-i place calea ta s-ar putea sa ti-i faca vrasmasi pe prieteni. Mila Lui poate coplesi orice pacat de care te pocaiesti.
Fii Samaritean milostiv: da untdelemn si vin, vindecare si pe Hristos. Vin de care? Vin vechi si nou… Sa viseze tinerii, sa profeteasca batranii e firesc. Se vor intampla lucruri mai presus de fire: batranii vor avea vise si tinerii vor prooroci… Moartea lui Dumnezeu pe cruce in Hristos face posibila iertarea pacatelor. Dumnezeu nu a ripostat in fata faradelegii: era strapuns pentru pacatele noastre. Nu este nevoie de alt argument ca sa credem iubirii Lui.
mi s-a-ntâmplat
un lucru grav și greu
să uit că eu sunt tu că tu ești eu
că îmi aleargă
în întâmpinare
același dumnezeu din fiecare
că binele înghite
orice rău
dacă mă las pătruns de-adâncul tău
că ești tezaur
de-aur și rubine
cât timp te țin în inimă la mine
„Un șoricel dădea târcoale prin grajd, când zărește pisica. Disperat, începe să alerge în cerc, fără să știe ce să mai facă. Vaca, binevoitoare, îl poftește să stea dinapoia ei și-l astupă generoasă cu o… baligă. Șoricelul însă mișcă, pisica-l observă și HAȚ!
Morala:
1. Nu oricine te bagă în rahat îți vrea răul.
2. Nu oricine te scoate din rahat îți vrea binele.
3. Dacă tot te-ai băgat în rahat, măcar afundă-te de tot.
Morala (supliment):
Alandala nu e obligatoriu să fie rea. 😉 E ca vaca…”
nu mă-ntreba ce plâng
și ce regret
strecoară-te în graba mea încet
și-ai grijă-n amănunte
să nu pieri
am inimă de carne și dureri
mi-e vie rana-n
gândul străveziu
pe dinafară sufletul mi-l știu
să mă acoperi
cu iubire poți
sunt vinovat de toate pentru toți
Fondul apasarilor noastre psihice e unul sufletesc: rani nevindecate, dureri nemangaiate, cuvinte nespuse, lacrimi nescurse. Boala e „vizita dumnezeiasca” pentru ca traim fara sa traim, suntem morti fara sa murim. Cand sufletul plange si omul nu il aude (pentru a-l pansa cu Hristos euharistic, cu rugaciuni, cu virtuti) trupul da semnale de alarma si boala e intalnire cu Hristos la cel mai inalt grad. Nu orice suferinta e folositoare: si diavolul are martirii lui.
Cine esti tu sa spui despre aproapele tau ca e intr-un fel sau altul? Te-a angajat Dumnezeu sa judeci in locul Lui? Nu scuipa cuvinte ce lovesc in chipul lui Dumnezeu care se odihneste in cei cu care se pare ca inima ta nu rezoneaza. Nu-l palmui pe Hristos. E loc pentru toti si in Rai si in sinaxare. Iadul e suferinta de a nu putea iubi. Nu te uita in vecini, ci in interiorul propriei inimi. Sa inmultim lumina din inima celorlalti. (Hrisostom Filipescu)
In orice moment te intorci la Dumnezeu vei fi socotit ca si cum nu ai fost departe de Hristos nici o clipa, vei lua plata ca cei ce au stat o viata alaturi de El: niciodata nu esti venit prea tarziu. Mila e criteriul judecatii finale. Daca te intorci Acasa esti primit fara repros. Vino-ti in fire! Daca vrei de dimineata pana seara poti ajunge la masura desavarsirii. Ce minunat ca Dumnezeu nu ne osandeste plecarea, ci ne binecuvinteaza mereu intoarcerea.
Iertand, bincuvantand, iubind orice se poate! Cu o lacrima omul arde pe pamant pacatul! Pacatosii sunt mai aproape de Domnul decat dreptii: ei simt gustul iertarii. Morala care imparte oamenii in buni si rai nu e morala Scripturii si nici a Bisericii. Sfantul care stie ca e sfant nu e sfant, ci e ratacit, un inselat. Unde e mila si dragoste nu e dreptate. Omul din egoism vrea sa fie indreptatit chiar si in relatia cu Dumnezeu.
Totul se poate repara pana ce mori. Odata murit ti s-a incheiat lucrarea. Unde sunt probeme sunt si oportunitati si mai ales lectii de viata. In momente cruciale omul se descopera, se maturizeaza. Operatiile pe suflet deschis le simtim deoarece nu au anestezie fiind clipe de intalnire cu Dumenzeu. Fa o cruce mare si mergi mei departe. Toate trec si in final oricum ar fi va fi bine! Orice faptura are o stralucire interioara pe care i-o da Dumnezeu.
In valea plangerilor omenesti care-i puterea care le poarta pe toate: cele duhovnicesti sau cele materiale? Cine le porunceste si le oranduieste pe toate: lemnul si fierul sau duhul? Zidirea se ridica prin credinta ca o poveste. Cele mai bune socoteli sunt cele dumnezeiesti care pe toate le (im)plineste, el umple, le desavarseste. Pentru o picatura de creditna ce i-o arat, pentru slabele si nevrednicele mele rugaciuni Dumenzeu imi face daruri bune.
Carmen e un nume care imi place. Pe totdeauna.
Si Cornel Mihalache.
un foc aprinzi
o candelă-ntre stele
pe partea-ntunecat-a lunii mele
cu carul mare
umbli pe orbită
nu-i noaptea-n stare dansul să-mi înghită
mă iei de toartă
duhul tău mă simte
mă lași să te dezleg la-ncălțăminte
mă-nalți în slăvi
pe viu îmi sorbi din rană
din slab mă nasc făptură năzdrăvană
te ispitesc
cu vicii grosiere
tu nu te-afunzi în lacrimi de durere
întind capcane
să te pierd cu firea
tu-mi iesi in prag cu pacea cu iubirea
te-ncerc cu foc
cu-o umbră de minciună
ești suflet numai miere vorbă bună
te trag în hău
și te îmbii cu moarte
cu zorii te întorci într-altă parte
arunc cu vini și-ocări
cu răutate
păcatele tu mi le cari în spate
Înselăciunea diavolului
este un hău fără fund
în care căzând
ți se pierde
până și căderea.
Rănit de moarte
ești înfășurat în amăgire
ca într-un giulgiu
de prooroci
care îți duc crucea.
Adevărul
firesc al nopților
nu te putea decât sufoca
și înciudat
dai vina pe oglinzi.
Ia aminte:
nu învie decât morții
pe care recunoști
că ți-i duci în spate
de câteva generații bune.
Sa fim veseli: sunt atat de multi oameni pe care ii iubim si care ne iubesc. Dansul, cand salti in sus cautand cerul si pe Dumnezeu, e rugaciune. Cine-L afla pe Dumnezeu danseaza continuu si nu-i lipseste dansul nici daca ar paraliza. Cine striga: Slava Tie Doamne si Iti multumesc danseaza cu heruvimii si serafimii. Dumnezeu e Domnul puterilor si al simplitatii. Iubeste pe Dumnezeu pentru oameni si pe oameni pentru Dumnezeu. (Maria Pastourmadzis)
In fata celorlalti ar trebui sa stam mereu in duh de cainta cugetand la multimea pacatelor noastre si la putinul bine pe care il facem. Daca vezi pacat la altul nu-l judeca, nu-l osandi, nu-l dusmani: ia asupra ta pacatul lui. „Suntem cu totii vinovati fata de toti si pentru toate.” Zosima.
Domnul isi pune voia peste toata nevoia noastra. „Taina” nu se dezvaluie niciodata pe deplin. Binecuvinteaza Doamne pe vrasmasii mei pentru ca ei marturisesc in locul meu pacatele mele. Dumnezeu nu pune jugul inainte sa fie pregatit grumazul. Fiti ingaduitori cu neputintele mele, necrutatori cu slabiciunile. Bogatia de ar curge nu va lipiti inima de ea. Slava lui Dumnezeu se da celor ce nu cauta marirea.
Orbii vad, mutii vorbesc, ologii umbla, saracii au parte de Imparatia cerurilor. Dumnezeu e un artist: El ne lumineaza intunericul, scoate dracii tacerilor inselatoare, impleteste un Om cu un Drum, construieste in Sinele nostru sarman o Imparatie… Dumnezeu ne iese in intampinare (Maria Pastourmadzis).
„Luati Duh Sfant!” e totuna cu „Pace voua!” Fii om impacat cu toate!
te-ai îmbătat
de adevăr și duh
și-arunci cu sticle goale în văzduh
sari peste dealuri munții-n lanț îți iei
sari peste pulsul
și plămânii mei
mă săgetezi cu ochi bolnav
și crud
nu văd că-i nuntă-n cer și nu te-aud
te-ncurci în ciot
te-mpiedici de un fleac
iubiții ți-i întâmpini după plac
că ești aproape
că departe ești
numai pe mine nu mă nimerești
nu mă grăbesc s-adorm și n-am să plec
cu asfințitul soarelui
mă-ntrec
tu vii și cu livezi și cu grădini
să-ntorc cu plugul
brazde de lumini
ți-e pomul vieții încărcat cu rod
și-am auzit c-ai pași
pentru schilod
la drum întins în jug din veac în veac
prefaci sudoarea-n pâini
și-n cozonac
nu lupt cu pumnu-n vânt și nu mă zbat
și-mi ești și-odihna
zilei de sabat
tu nu mă rupi ca pe o buruiană
cu fulgi de nea
mi te așterni pe rană
nu te-nspăimântă
inima bolnavă
sorbi mișelii din ea și bei otravă
mi te strecori în suflet
sub povară
vezi lan de grâu în mine, de secară
tu ești oboiul
meu dintotdeauna
mă însoțești cu soarele și luna
tu mă alergi
în zarea altor vieți
și-mi schimbi icoanele de pe pereți
câmpiile-mi întind
covor de flori
tu mă ridici în vânt de subsuori
mă-ntâmpină
balauri legendari
răscruci de drum cu sfinți și cu tâlhari
îmi arzi păcate-n
dragostea dintâi
și mere acre-mi cureți și lămâi
mă slobozești
în focul altor limbi
de pe pereți icoanele să-mi schimbi
mai pașnic mă iubește
de-azi ‘nainte
mai plin de slăvi mai fără de cuvinte
îmbracă-mă-n veșmânt
de sărbătoare
cu-arome – nu cu vorbe – și culoare
m-aruncă-n cer
și dă cu ceru-n mine
fără de glas te-aud cu mult mai bine
de-acuma lasă vântul
să mă poarte
așează-mi-te-n zidurile sparte
mă trece prin odăile
cu soare
și-mbracă-mă-n veșmânt de sărbătoare.
cu puncte de suspensii gratioase
din vinul nou
imi toarna peste oase
ma-ntampina cu voia ta cea buna
sa nu ma-nmoi
sa nu urlu la luna
pe cai de lapte du-ma printre stele
imi intra pe sub scoarta
pe sub piele
cu sarutari cearceafe ma-nveleste
si-mi canta anu-ntreg
si ma iubeste
intr-un tepus de zile
grav bolnave
ti-e greu sa dai cu talpile firave
n-ai dezlega nimic
in mii de ani
de n-ai ara cu boii mei plavani
imi cauta prin bezne
cu lumina
cu pasi usori in dans de balerina
dac-am albit te poarta
cu-ndurare
si nu-mi ara cu boii pe spinare
azi ma intorc cu fata-n rasarit
ma nasc din nou
cu timpul nou venit
pierdut pe drum imi pierd drumul oftat
si-aflu-o poteca
muntii sa-mi strabat
la urma muntii mi-i arunc in mari
de vremuri zdrentuit
frant de chemari
tu ma-ngenunchi si ma inalti smerit
azi cand ma-ntorc
cu fata-n rasarit
intr-un somn fara urma de vis
intr-un somn al uitarii depline
m-am trezit numai eu si cu tine
dormi in pace, iubite, mi-ai spus
pacea-adoarme in mine tarzie
si-o aripa de inger adie
sunt cu tine si-atunci cand ma culc
chipul tau zugravit mi-e pe pleoape
mi le plec tu-mi ramai tot pe-aproape
ma incovoi in noapte
si te strig
strajerii casei tremura de frig
in capul mesei
chipul trist-oval
se face alb ca floarea de migdal
sosit-a ceasul
sa ma scol din vis
toti mugurii de-acuma s-au deschis
se rupe funia
de-argint de dor
ma tem sa urc colina la izvor
si portile
spre ulita se-nchid
se naste-n mine dansul lui David
dau gandul putred
pentru-o vorba buna
m-ascund de scena lumii-n vagauna
pe piatra goala
capul greu mi-l plec
s-aud cum curg izvoare cerbi cum trec
si diavolii m-arunca
pana-n stele
se zbat furtuni pe tampla ranii mele
si ma ridic slabit
la Dumnezeu
pe scara sprijinita-n visul meu
in schit lumini
si ingeri se aduna
dau gandul putred pentru-o vorba buna
71 de ganduri 