era duminica
si tu ma-ntampinai
cu vorba ta de miere
cu ochii tai de lapte
si in livezi
cu rodiile coapte
si imi spuneam atat:
„exista rai!”
si in adancul meu
era o jale
ca ma topeam
de la caldura ei
si corpul meu ceresc fierbea
un ceai de tei
cutremurat
clocotitor prin oale
si tu m-ai imbracat atunci
cu tine
ca sa suspin cumva
mai usurat
si lacrimile pe obraz
mi s-au uscat
dar si sa rad inca parca
nu-mi vine
71 de ganduri 
…un ceai de tei cutremurat…
Foarte frumoase versuri… frumoase gânduri!
Multumesc… Mai mult exersez decat excelez. Imi amintesc cum imi spunea Ionatan.: „Tu scrie proza, omule!” Simtea el cazna mea… Dar cel mai mult imi plac – tre’ sa o recunosc – analizele… 😉