Despre judecata, credinta si prooroci

Scriptura a fost scrisa ca sa ne fie de folos in intregimea ei noua insine, nu ca sa ii identificam pe ceilalti semeni ai nostri ca eretici, ci ca noi insine sa ne ferim de stricaciunea care este in lume prin pofte. De aceea ori de cate ori ma vad manuind Scripturile pentru a-mi judeca aproapele ma apuca groaza. Nu stiti, n-ati auzit?! Cu masura cu care judecam vom fi masurati la judecata de apoi si judecata va fi fara mila cand, judecand aspru si necrutator, nu ne intelegem semenul ale carui rationamente s-ar putea sa nu fie atat de gresite pe cat le presupune rautatea inimii noastre. Nu stiti ca, in esenta, nu e treaba noastra sa judecam prea multe pentru ca vine Domnul care este judecatorul tuturor? Sa incetam sa ne mai justificam cu versetul acela: “Judecati voi singuri…”. Daca singuri nu judecam decat de o culoare, partinitor si unilateral, e momentul sa cerem ajutorul altora.

Daca propovaduirea noastra e Da si Amin cum e posibil ca Cuvantul lui Dumnezeu sa cultive indoiala cu privire la vindecare, bunaoara, la eliberare, la binecuvantare ca parte sigura a legamantului dumnezeiesc? Ma tem ca negam lucruri de care Dumnezeu nu S-a sfiit sa vorbeasca doar pentru ca nu ni s-au intamplat niciodata noua. Ma tem ca suntem oameni ai necredintei. De ce sa credem mai putin decat ni s-a vestit? “Nu fii necredincios, ci credincios!” Acest indemn ne priveste si pe noi. Cristos pe cruce nu facea teologie sistematica, ci, credincios Tatalui, ne-a aratat care e capatul pana la care merge Iubirea. Nu cumva, alegand cum si ce sa credem, suntem acei „putini credinciosi” carora Iisus le vorbeste cu repros, cu regret, cu uimire? Poate ca nu ne-a blestemat nimeni, poate ca ne blestemam noi singuri prin talmaciri proprii si intelesuri personale niciodata comparate cu scrierile sfintilor, comparate, in schimb, prea mult cu scrierile invatatilor si carturarilor care, desi au cheile Imparatiei cerurilor, nu intra in ea nici ei insisi si nici pe altii nu ii lasa sa intre. „Femeie, unde sunt parasii tai? Nu te-a invinuit nimenea?” Noi ne legam, necrezand, si intunecam planul lui Dumnezeu si zadarnicim puterea cu care ar lucra harul Lui in noi si pentru noi de-am crede! „Doamne, a crede vreau”… Voi nu doriti sa credeti cu nimic mai mult azi decat ieri? O, nepriceputilor si zabavnici cu inima cand e vorba sa credeti tot ce au spus proorocii…

Si pentru ca veni vorba de profeti… „Feriti-va de proorocii mincinosi” fara a-i ocoli insa pe cei adevarati! Caci ce ar fi de preferat: un consilier, un sfetnic, un duhovnic, un prieten, un pastor, un preot, un psihoterapeut, un propovaduitor, un prooroc al Domnului…? Dar Dumnezeu i-a lasat pe toti acestia si fiecare, in parte, va da socoteala lui Dumnezeu de ispravnicia lui! Cei mai multi oameni se prefera pe ei insisi. Ferice de aceia care mai au cate un vis de bine, carora li se mai nazare in orizont silueta unei imbratisari si trag nadejde si de pe urma unei vedenii de noapte. Ferice de copiii Domnului, pentru ca „in copii fierbe viitorul, in batrani fermenteaza trecutul” (Vasile Bancila). Ferice de cei ce se bucura sa stie ca Dumnezeu este mai mare decat inima lor.

Acest articol a fost publicat în Scrisoare deschisa. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s